România și Bulgaria vor să elimine controalele la frontiera dintre cele două state. Ce au discutat oficialii din MAI

62291758
Shutterstock

Delegaţii din MAI din România şi din Bulgaria au avut o întrevedere online pentru discutarea măsurilor derulate de ambele ţări ca parte a eforturilor pentru atingerea obiectivului comun privind ridicarea controalelor la frontierele interne terestre.

Întrevederea a avut loc sub coordonarea chestorului general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat pentru ordine şi siguranţă publică, şi a lui Miroslav Rashkov, secretar general împuternicit al Ministerului de Interne bulgar şi director al Direcţiei Generale a Poliţiei Naţionale.

"Întâlnirea reprezintă o continuare a reuniunilor bilaterale la nivel de secretar de stat ce au ca obiectiv evaluarea implementării măsurilor operative din Planul de Acţiune Comun semnat în luna iunie 2024, cu accent pe ultimele două luni calendaristice, respectiv septembrie şi octombrie 2024", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis, miercuri, Agerpres.

Discuţiile au reliefat cooperarea excelentă desfăşurată de structurile operative ale Ministerelor de Interne din cele două ţări şi necesitatea continuării acesteia prin schimb de informaţii în timp real, prin organizarea de patrule comune la frontieră, inclusiv patrule rutiere efectuate de poliţiile naţionale, precum şi prin cooperarea la nivel UE în cadrul EUROPOL, EUROJUST - Echipe de Investigaţii Comune sau acţiunile de tipul Common Action Day.

În domeniul anticorupţiei, a fost subliniată buna colaborare între DGA şi Departamentul de Securitate Internă din Bulgaria, precum şi rolul Planului de Acţiune Comun în vederea eficientizării eforturilor de combatere a faptelor de corupţie în care poate fi implicat personalul MAI din România şi Bulgaria.

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

"Pe linie de imigrări, acţiunile autorităţilor competente au avut cu precădere un caracter preventiv, menit să contribuie la descurajarea şi la reducerea cifrelor de migraţie ilegală. Suplimentar activităţilor deja derulate de structurile teritoriale pentru imigrări şi poliţie de frontieră din cele două ţări, cooperarea va fi intensificată şi prin schimb de bune practici şi experienţă, activităţi ce vor continua în următoarele luni", arată sursa citată.

Referitor la facilitarea traficului la frontiera comună, delegaţiile au convenit să acorde, în continuare, atenţie sporită traficului rutier transfrontalier, în special la PTF Giurgiu-Ruse rutier, în contextul lucrărilor de reparaţie ale Podului Giurgiu-Ruse.

Părţile au agreat să suplimenteze, după caz, personalul şi arterele de trafic în funcţie de situaţia operativă.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.