Reacția lui Zelenski, după ce Trump a promis că va înarma Ucraina și i-a dat un ultimatum Rusiei

zelenski conferinta
Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se declară luni ”recunoscător”, după ce omologul său american Donald Trump a autorizat livrări de armament Kievului şi apreciază că această decizie va conduce la cruţarea unor vieţi.

”Îi sunt recunoscător preşedintelui Donald Trump pentru voinţa sa de a susţine protecţia vieţiii populaţiei noastre”, a declarat în discursul său de luni seara Volodimi Zelenski.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat luni, la Casa Albă, că Ucraina va obţine ”un număr foarte mare de echipamente militare” în baza unui acord pe care Alianţa l-a încheiat cu Washingtonul.

Acest acord prevede trimiterea de materal de ”apărare aeriană”, ”rachete” şi ”muniţie”.

Trump, „dezamăgit” de Putin

Ajutorul american al Ucrainei a fost întrerupt timp de câteva zile la începutul lui iulie.

Citește și
politie locala
Primăriile sub 4.500 de locuitori vor putea avea poliție locală doar dacă o finanțează din venituri proprii - Proiect

La 2 iulie, Casa Albă anunţa oprirea livrărilor de armament către Ucraina, iar Washingtonul anunţa că este îngrijorat de o scădere a propriilor stocuri, potrivit News.ro.

Vineri, Volodimir Zelenski anunţa o ”restabilire” a ”expedierilor de ajutor” şi se felicita că ”are deja acorduri bune” în acest subiect.

În mandatul fostului preşedinte democrat Joe Biden, Statele Unite au furnizat Kievului ajutoare militare în valoare de peste 60 de miliarde de dolari.

Donald Trump, care s-a declarat din nou, luni, ”dezamăgit” de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un ultimatum de 50 de zile să pună capăt războiului pe care-l poartă în Ucraina, riscând altfel sancţiuni dure.

”Sunt dezamăgit de preşedintele (rus Vladimir) Putin, pentru că eu credeam că aveam un acord, acum două luni, dar se pare că nu se concretizează”, a declarat şeful statului american într-o întâlnire cu Mark Rutte în Biroul Oval.

”Prin urmare, vom impune drepturi vamale secundare”, adică vizând aliaţii Moscovei.

Kremlinul se declară pregătit să negocieze din nou cu Ucraina, însă acuză Kievul că ”nu se grăbeşte”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Primăriile sub 4.500 de locuitori vor putea avea poliție locală doar dacă o finanțează din venituri proprii - Proiect
Primăriile sub 4.500 de locuitori vor putea avea poliție locală doar dacă o finanțează din venituri proprii - Proiect

Unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înfiinţa poliţie locală decât dacă cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt asigurate integral din venituri proprii, se arată într-un proiect de lege.

Zăpadă de până la doi metri în munții Sucevei. Mai multe trasee sunt nerecomandate. Avertisment de la Salvamont
Zăpadă de până la doi metri în munții Sucevei. Mai multe trasee sunt nerecomandate. Avertisment de la Salvamont

Salvamont Suceava anunţă că, în zona montană înaltă, stratul de zăpadă viscolită poate ajunge şi la doi metri, fiind instabilă pe pantele suficient de înclinate şi cele încărcate de vânt.

Ilie Bolojan, despre plagiatul lui Radu Marinescu: „Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru”
Ilie Bolojan, despre plagiatul lui Radu Marinescu: „Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că speră ca o entitate independentă să stabilească dacă ministrul Justiției, Radu Marinescu, se face sau nu vinovat de plagiat.  

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan: România nu mai poate funcționa fără creșterea vârstei de pensionare. „Cred că în acest an”
Ilie Bolojan: România nu mai poate funcționa fără creșterea vârstei de pensionare. „Cred că în acest an”

Premierul Ilie Bolojan susține extinderea creșterii vârstei de pensionare și pentru alte categorii profesionale, nu doar pentru magistrați.