Pubele de gunoi în loc de urne în secţia de vot şi cutii de pantofi în loc de urne mobile, în Vrancea

Urne de vot improvizate in pubele de gunoi, în diaspora - 3
Facebook/Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos

În comuna Moviliţa din judeţul Vrancea, alegătorii care se prezintă duminică la urne vor fi nevoiţi să introducă buletinele ştampilate în pubele de gunoi.

Votul exprimat de persoanele care nu se pot deplasa în secţii şi au solicitat urna mobilă va fi introdus în cutii de pantofi, potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vrancea, care au aflat despre această anomalie în cursul zilei de joi.

"Astăzi, mi-a fost adus la cunoştinţă de către conducerea biroului electoral de circumscripţie comunală faptul că, la Moviliţa, primarul a organizat procesul electoral astfel încât buletinele de vot vor fi introduse de alegători în pubele de gunoi. Am mai aflat că în locul urnelor mobile se vor folosi cutii de pantofi. Nu este o glumă. Şi înţeleg că această situaţie a fost şi la alegerile trecute", a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vrancea, Marius Iorga.

El a precizat că instituţia pe care o conduce va încerca să remedieze această situaţie cât mai curând posibil.

"Vom înştiinţa şi Autoritatea Electorală Permanentă Vrancea despre această situaţie, iar mâine (vineri - n.r.), la prima oră, vom face verificări la faţa locului pentru a găsi soluţii şi a încerca să remediem această situaţie", a precizat prefectul.

Citește și
protest franta
Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare
Ce ar face Budapesta dacă ar fi atacată de ruși. Răspunsul a stârnit furie în Ungaria, ce a spus un apropiat al lui Viktor Orbán
Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un cărucior de cumpărături, în Italia. Ar fi fost înjunghiată de iubitul ei
Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un cărucior de cumpărături, în Italia. Ar fi fost înjunghiată de iubitul ei

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Italia a fost găsită moartă într-un cărucior de cumpărături, în apropierea unor pubele de gunoi. Tânăra ar fi fost înjunghiată de iubitul ei, relatează leggo.it.

Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare
Ciocniri între manifestanţi şi forţe de ordine la Paris. Protestatarii sunt nemulțumiți de creșterea vârstei de pensionare

Membri ai unor grupuri radicalizate şi violente - Black Bloc - au aruncat cu pubele, PET-uri şi fumigene în forţe de ordine, joi, la Paris, în cadrul zilei de mobilizare împotriva unei reforme a pensionării

(P) Paris: reducerea deșeurilor cu ajutorul pubelelor solare inteligente PEL distribuite în România de Z Spot Media
(P) Paris: reducerea deșeurilor cu ajutorul pubelelor solare inteligente PEL distribuite în România de Z Spot Media

Municipiul faimoasei metropole Paris a instalat 14 pubele stradale inteligente PEL de compactare a deșeurilor menajere în sectorul Opéra din Paris.

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.