O fată de 16 ani din Iași a mărturisit că a fost abuzată sexual de vărul ei mai mare, de când avea 10 ani. Ce a urmat

×
Publicitate

Scenariu de groază într-o comună din județul Iași. O fată de 16 ani, ar fi fost abuzată sexual ani la rând de verișorul ei, cu doi ani mai mare. Băiatul a fost arestat preventiv.  

Abuzurile ar fi început în 2018, când fata avea doar 10 ani. Ea și verișorul ei, un băiat cu doi ani mai mare decât ea, locuiau în aceeași gospodărie, la bunicii lor. Abia acum, copila le-a povestit unor colege de clasă prin ce a trecut, iar părinții fetei au făcut plângere la poliție.

Vecină: „Foarte speriată. Dânsa nu putea să spună nici la prieteni, nici la nimic, că sunt mai multe abuzuri”.

Ștefan Fânariu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași: „Inculpatul ar fi întreținut la diferite intervale de timp și cu o frecvență cel puțin săptămânală raporturi și acte sexuale cu persoana vătămată prin constrângere fizică și psihică."

Tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute, iar judecătorii au decis să îl plaseze în arest preventiv, pentru viol în formă continuată. Mama băiatului susține, însă, că fiul ei este nevinovat.

Citește și
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu

Mama băiatului: „Nu cred și nu cred, până în pânzele albe! Copilul ăsta nu e un copil agresiv”.

Reporter: „El ce a spus?”

Mama băiatului: „A zis: mamă, du-mă unde vrei tu, să jur că nu este adevărat așa ceva. El a fost un copil care a stat tot timpul separat de ea”.

Dacă vă fi găsit vinovat, riscă până la 18 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, era marți mult mai cald decât în municipiul Sibiu. În munți erau, astfel, minus 5,2 grade Celsius, în timp ce în oraș se înregistrau minus 12,5 grade Celsius, din cauza fenomenului de invesrsiune termică.

Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un restaurant din Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor.

Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.