Noi proteste în București și în țară. 500 de persoane în Piața Victoriei

×
Publicitate

500 de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei, pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei susţinute în Parlament de PSD-ALDE, manifestaţii de amploare mai redusă având loc şi în Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu şi Craiova.

Un uriaș steag al Uniunii Europene a fost desfăşurat, duminică seara, în faţa Guvernului, unde câteva sute de oameni s-au adunat din nou pentru a cere demisia şefilor PSD şi ALDE. Protestatarii şi-au exprimat nemulţumirile şi în privinţa modificărilor aduse Legilor Justiţiei.

Protestatar: „Am venit să-i spunem domnului Dragnea să-şi facă şedinţa în Brazilia şi să scăpăm de el."

Protestatar: „Sunt decişi să schimbe Legile Justiţiei şi e nevoie de noi aici, pentru ca lucrurile astea să nu se întâmple. Suntem singura opoziţie, din păcate."

Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii: „Sunt indignat de acest fel de a se impune într-o piaţă care, simbolic, reprezintă o piaţă de protest în România."

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

Protestul s-a desfăşurat paşnic, în zonă fiind desfăşurate efective ale Poliţiei şi Jandarmeriei.

Oamenii prezenţi la manifestaţie au purtat steaguri tricolore, ale SUA, şi au cântat la vuvuzele, fluiere şi tobe pentru a încălzi atmosfera.

În mijlocul Pieţei Victoriei protestatarii au desfăşurat un steag uriaş al UE.

Ei au strigat scandări cum ar fi "Ne-am săturat cât ne-aţi furat", "Justiţie, nu corupţie", "Firea, demisia" şi "Firea, nu uita, asta nu e piaţa ta", "Rezistăm, nu cedăm", "PSD, ciuma roşie".

Pe pancartele purtate de manifestanţi erau mesaje cum ar fi "Toţi pentru justiţie", "Nu-s vândut, nici rebel, sunt cetăţean", "Unica soluţie, altă constituţie".

Şi în oraşele mari din ţară au avut loc proteste, aproximativ 700 de persoane din Braşov, Cluj-Napoca, Craiova şi Sibiu manifestându-şi nemulţumirea faţă de modificările legilor justiţiei şi strigând împotriva social-democraţilor.

Proteste asemănătoare au avut loc şi în oraşe precum Iaşi, Galaţi, Cluj-Napoca, Deva sau Târgu Mureş.

BRAŞOV

Un număr de 200 de persoane, potrivit forţelor de ordine, au protestat în faţa Prefecturii şi în Piaţa Sfatului din municipiul Braşov.

Începând cu ora 18,00, s-au adunat în faţa Prefecturii, unde, timp de o oră şi jumătate, au scandat lozinci împotriva Guvernului şi a Coaliţiei PSD-ALDE, au fluierat din vuvuzele, au bătut în tobe, au fluturat steaguri tricolore şi au scandat: ''PSD-ciuma roşie'', ''Hoţii, Hoţii'', ''Demisia'', ''Cei corupţi şi condamnaţi să plece de la guvernare'', ''Dreptate, Lustraţie, Justiţie'', ''DNA să vină să vă ia'', ''Nu vrem să fim o naţie de hoţi","Dragnea şi acoliţii să ne lase în pace".

La ora 19,30, manifestaţii au plecat în marş în Piaţa Sfatului, pe strada Republicii.

În faţa coloanei de manifestanţi, câteva zeci de protestatari au purtat un steag tricolor de mari dimensiuni, pe care l-au desfăşurat în Piaţa Sfatului în timp ce au cântat "Deşteaptă-te Române".

În jurul orei 20,00 protestul s-a încheiat fără incidente.

CLUJ

Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică seară, începând cu ora 18,00, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, lângă Monumentul Memorandiştilor, împotriva modificărilor care vizează legile justiţiei.

Protestatarii au purtat bannere şi pancarte cu inscripţii, precum "De Crăciun nu colindăm, De Crăciun noi protestăm", "Aşa nu se mai poate! Ori ei, ori noi", "Când injustiţia devine lege, rezistenţa devine datorie", "Toţi pentru justiţie".

De asemenea, protestatarii au scandat "Demisia", "PSD, ciuma roşie", "DNA să vină să vă ia", "Hoţii", "Justiţie, nu corupţie", "Dragnea nu uita, aşteptăm şi cartea ta", "Bucureşti, nu uita, Clujul e de partea ta".

După ce au protestat lângă Monumentul Memorandiştilor, manifestanţii au pornit într-un marş prin zona centrală a oraşului.

DOLJ

Câteva zeci de persoane au protestat duminică seara, la Craiova, mărşăluind prin centrul oraşului şi prin faţa sediului PSD Dolj.

Protestatarii au fluturat steaguri tricolore, au purtat pancarte pe care era scris "Toţi pentru justiţie" şi au suflat în vuvuzele.

Pe timpul marşului, manifestanţii au strigat împotriva PSD şi a liderilor social-democraţi: "Veniţi cu noi, vă fură şi pe voi", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi", "Justiţie, nu corupţie!", "Altă întrebare, Dragnea la închisoare!", "Hoţii, hoţii!", "Guvern de hoţi şi de mafioţi!", "DNA să vină să vă ia!".

SIBIU

Aproximativ 200 de persoane au protestat duminică seara, timp de trei ore, mărşăluind din centrul Sibiului, pe două din principalele bulevarde ale oraşului.

Participanţii la mitingul autorizat au cerut demisia Guvernului şi au scandat lozinci precum "PSD, ciuma roşie!", "România, trezeşte-te!", "Nu staţi la căldură, şi pe voi vă fură!", "Nu plecăm, rezistăm!".

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.