Ninsori puternice în mai multe localităţi. Duminică va ninge şi în Capitală

×
Publicitate

În timp ce în zeci de localităţi din ţară inundaţiile au făcut ravagii, la munte a început să ningă serios.

 

La Cota 2000 din Sinaia a fulguit încă de joii, iar peste noapte ninsoarea s-a transformat în viscol. Pe platoul Bucegilor s-a aşternut un strat nou de 30 de cm de zăpadă.

A nins şi la Fundata, localitate aflată la peste 1300 de metri altitudine.

În restul ţării, avem doar două zile de respiro, pentru că de sâmbătă seara, din nord va veni un nou val de vreme rea. Duminică temperaturile vor scădea semnificativ şi vor ajunge mai mici decât e normail pentru această perioadă.

Citește și
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

În Moldova vom avea maxime negative, la munte va fi viscol, iar în sud-estul ţării va fi lapoviţa şi ninsoare. Vântul va face ca temperatura resimţită să fie mai mică decât cea reală.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Un bărbat este anchetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti, după ce a postat pe pagina sa de Facebook şapte mesaje prin care a incitat la violenţă şi ură împotriva premierului României.

Rapperul Wiz Khalifa a contestat condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită în România
Rapperul Wiz Khalifa a contestat condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită în România

Rapperul Wiz Khalifa a depus o contestaţie la executare după condamnarea primită din partea Curţii de Apel Constanţa, de nouă luni de închisoare, pentru că a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please din Costineşti.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026
GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026

Cei mai puternici oameni ai lumii se află în aceste zile la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia.