Mircea Geoană, tranșant: la fiecare patru ani, „populaţiei i se fură timpul, câte patru, cinci sau zece ani o dată”

Mircea Geoană
StirilePROTV

România are nevoie să-şi schimbe clişeele politice, să se lepede de moliciunea liderilor confecţionaţi din combinaţii şi mediocritate, să se smulgă din pasivitate şi obedienţă, consideră Mircea Geoană.

Țara noastră trebuie să transforme aşteptarea zadarnică în acţiune inteligentă, coordonată, promptă şi valoroasă, a declarat sțmbătă secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Timişoara.

El a transmis, totodată, un mesaj tinerilor care au votat pentru prima oară în viaţă pe 9 iunie, arătând că ei sunt ''eroii acestor alegeri'', ''nu marile partide care se laudă cu procente''.

Acesta a ţinut un discurs cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara.

''România (...) are nevoie să-şi redescopere instinctele de naţiune, de stat şi de putere europeană. Are nevoie de voinţă politică, de claritate, de viziune şi de putere intelectuală. Are nevoie de bani, de lideri capabili să-i aducă, de companii capabile să-i producă. Saltul istoric e ultima resursă politică a României. Fără acest efort putem recădea şi rămâne definitiv în irelevanţă. Dacă nu reuşim să proiectăm un orizont de dezvoltare imediat, o realitate economică în creştere masivă, sincronizată cu oportunităţile internaţionale, ratăm un moment rar şi irepetabil. Dacă nu reuşim să distrugem toate frânele politice, birocratice şi psihologice care asfixiază inteligenţa, cultura şi creativitatea românească ne retezăm definitiv şansa de a fi ceea ce merităm să fim'', a spus Geoană, în faţa celor prezenţi la ceremonie.

Citește și
geoana
Mircea Geoană, mesaj la secția de votare: „Apelul meu către români - să vină în număr cât mai mare la vot”
Ce ar face Budapesta dacă ar fi atacată de ruși. Răspunsul a stârnit furie în Ungaria, ce a spus un apropiat al lui Viktor Orbán

În opinia sa, după integrarea euroatlantică, România a încetat să mai inoveze.

''S-a mulţumit să fie un simplu imitator. A importat necritic modele şi ideologii neancorate în cultura locului. Iar pentru ţări ca România, care creşte, dar nu se dezvoltă, care se modernizează, dar se depopulează, o întrebare strategică se impune: rămânem în modelul actual, cu o creştere incrementală, "pas cu pas" şi corectarea marginală a actualului sistem sau ne propunem un salt transformaţional, o schimbare de paradigmă, inovând în politică, ideologie şi în rolul statului, al economiei, în modelul de organizare a societăţii'', a arătat el.

Viitorul imediat, cel al resemnării

Totodată, acesta a vorbit despre viitorul ţării şi al românilor.

Cel mai la îndemână este viitorul imediat. E viitorul pe care românii îl trăiesc zi de zi, un viitor al resemnării, format din sărăcie, criză economică, tarife mari la energie, datorii, preţuri, taxe în creştere, frică de război. E viitorul fără spitale, viitorul cu şcoala în declin şi cu bătrâni uitaţi la periferia societăţii. Acest viitor e, de fapt, un prezent în derulare, şi presupune păstrarea configuraţiei de putere de azi. E clădit pe teamă de schimbare, pe frici induse, pe capacitatea de a uita a populaţiei'', a precizat Geoană.

Există, apoi, mai spune el, un viitor îndepărtat, ''construit din amăgiri, iluzii, promisiuni şi credulitate''.

Acesta e un viitor imaginar şi intangibil, proiectat de clasa politică. Odată la patru sau cinci ani, de 34 de ani, politicienii livrează poporului acest viitor îndepărtat, ficţional, mieros şi neruşinat, care nu e decât un cerc de vorbe unde naţiunea se învârte în jurul promisiunilor goale. Viitorul îndepărtat îşi face apariţia doar la alegeri. În esenţă, el reprezintă o infracţiune. Populaţiei i se fură timpul, câte patru, cinci sau zece ani o dată. Dacă umblăm în magazia unde a fost depusă prada, găsim toţi cei 34 de ani. Sunt acolo toate promisiunile din care politicienii şi-au confecţionat, absolut gratuit, cele trei decenii de stat la putere. (...) Viitorul îndepărtat e un mormânt de vorbe în care clasa politică îşi îngroapă electoratul'', consideră acesta.

Potrivit acestuia, România se poate şi trebuie să se angajeze imediat într-o cursă a competenţei şi a nerăbdării, „într-un sprint politic curajos care să organizeze priorităţile după criterii naţionale, nu după interese de partid''.

Dezvoltarea sustenabilă înseamnă maraton, înseamnă planificare, anduranţă şi consecvenţă, dar impulsul, startul, explozia de început sunt cele care impun direcţia şi ritmul. România nu mai are timp de irosit. Nu mai are nevoie de băltire, de combinaţii politice care îşi conservă privilegiile, de o stabilitate care înseamnă, de fapt, stagnare, de lideri slabi, cu şcoala în pioneze, incapabili să înţeleagă, să vină cu soluţii, să organizeze gândirea strategică, să producă idei'', a mai spus el.

Mircea Geoană este de părere că mobilizarea energiilor şi resurselor pozitive ale naţiunii către un salt istoric va reprezenta principala misiune a viitoarei conduceri a ţării după alegerile din această toamnă.

Lideri care să poată depăşi barierele politice şi de ideologie şi să lanseze o mare dezbatere naţională cu privire la calea de urmat, care să imprime o cultură a leadershipului transformator - capabil să unească oameni în jurul valorilor şi credinţelor comune. Cetăţenii trebuie să fie inima vieţii noastre politice, nu decorul acesteia. Naţiunea română nu este o simplă adăugare de cetăţeni individuali, ci o mare comunitate care împărtăşeşte o temelie de valori comune, prin regăsirea busolei noastre morale'', a subliniat acesta.

Potrivit acestuia, este nevoie să fie refăcut spiritul de la Snagov de acum trei decenii, când s-a realizat consensul naţional pentru România euroatlantică.

De această dată, va trebui să ne unim în jurul noului Proiect Naţional - România Dezvoltată, Influentă, Respectată. Misiunea viitorului preşedinte nu va fi numai de a numi viitorii prim-miniştri şi guverne, ci de a le insufla un sens de misiune, de mândrie, de sens naţional; de construire a unei coaliţii durabile pentru schimbare; de a readuce competenţa şi integritatea în viaţă publică a ţării şi să numească în funcţii publice numai "cârmuitori pricepuţi şi respectaţi"; de a depăşi teoria formelor fără fond, 'zborul în orb' al politicilor publice şi să vegheze neîntrerupt la transformarea ideilor transformatoare în acţiuni care aduc progres în viaţa oamenilor. Această este misiunea generaţiei noastre faţă de copiii şi nepoţii noştri, de tinerii noştri, de vârstnicii noştri: în următorul deceniu să reuşim un salt istoric de dezvoltare către clubul select al economiilor dezvoltate din Europa'', a menţionat Mircea Geoană.

El a transmis un mesaj şi tinerilor care s-au prezentat pe 9 iunie la vot.

Am un mesaj special de transmis tinerilor care au votat pentru prima oară în viaţa la aceste alegeri. Voi sunteţi eroii acestor alegeri. Nu marile partide care se laudă cu procente, ci voi, cei mai tineri dintre dintre alegători. Aţi venit în număr atât de mare la vot, aţi arătat că sunteţi cetăţeni deplini, interesaţi de destinul României şi al Europei, şi aţi reuşit cea mai frumoasă victorie din aceste alegeri. Voi şi numai voi aţi trimis în Parlament European primul europarlamentar independent autentic din istoria acestei ţării. Sunteţi o generaţie excepţională! O generaţie gata de saltul istoric de dezvoltare al României. Un salt care va însemna o viaţă bună pentru voi în România, alături de cei dragi, cu locuri de muncă bine plătite şi o viaţă liberă şi frumoasă aici, acasă, alături de cei pe care îi iubiţi şi care vă iubesc. Sunteţi o generaţie minunată şi mă înclin în faţa voastră cu respect'', a mai transmis secretarul general adjunct al NATO.

Articol recomandat de sport.ro
Al Hilal s-a săturat de Neymar! Ce se întâmplă cu starul brazilian care n-a mai jucat de un an
Al Hilal s-a săturat de Neymar! Ce se întâmplă cu starul brazilian care n-a mai jucat de un an
Citește și...
Dominic Fritz: Mircea Geoană nu este o „alternativă” la PSD. Are „un aer de tehnocrat din afara țării”
Dominic Fritz: Mircea Geoană nu este o „alternativă” la PSD. Are „un aer de tehnocrat din afara țării”

Mircea Geoană nu este o „alternativă” la PSD în cazul alegerilor prezidențiale, consideră Dominic Fritz. Primarul Timișoarei i-a atribuit „un aer de tehnocrat din afara țării”.

Mircea Geoană, mesaj la secția de votare: „Apelul meu către români - să vină în număr cât mai mare la vot”
Mircea Geoană, mesaj la secția de votare: „Apelul meu către români - să vină în număr cât mai mare la vot”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut un apel, duminică, către români şi mai ales către tinerii care votează pentru prima oară să vină în număr cât mai mare la urne, fiind un moment important în istoria naţională şi europeană.

Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”
Mircea Geoană i-a dat replica lui Marcel Ciolacu. „Suntem într-o altă etapă”

Mircea Geoană crede că sondajele de opinie arată „nevoia de o schimbare mai profundă în România". Secretarul general adjunct al NATO a ținut astfel să-i dea replica premierului Marcel Ciolacu, după o declarație a acestuia.

Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Ce riscă România dacă trimite sistemul Patriot în Ucraina. Răspuns categoric dat de secretarul general adjunct al NATO
Ce riscă România dacă trimite sistemul Patriot în Ucraina. Răspuns categoric dat de secretarul general adjunct al NATO

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, joi, că izbânda Ucrainei este un lucru bun pentru întreaga planetă, ţara aflată în război având nevoie de sisteme de apărare antiaeriană performante.

Recomandări
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special

Autoritățile sunt în alertă în urma avertizărilor meteo. Un ciclon mediteranean este așteptat să aducă ploi și furtuni în toată țara.

Biroul Electoral Central: Klaus Iohannis poate candida pe listele unui partid, fără sa fie membru, dar nici independent
Biroul Electoral Central: Klaus Iohannis poate candida pe listele unui partid, fără sa fie membru, dar nici independent

Președintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare chiar dacă Parlamentul nu aprobă legea propusă de PNL. Este decizia Biroului Electoral Central, comunicată vineri seara.

Drona rusească ar fi stat 3 minute în spațiul nostru aerian joi seară. Armata a ridicat în premieră patru aeronave
Drona rusească ar fi stat 3 minute în spațiul nostru aerian joi seară. Armata a ridicat în premieră patru aeronave

S-a dat alarma azi-noapte în nordul județului Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert după ce radarele românești au detectat mai multe drone ale Federației Ruse care se îndreptau către portul ucrainean Ismail.