Jumătate dintre victimele violenței domestice din Maramureș refuză protecția. În ce cazuri poate interveni poliția

politie
protv.ro

Jumătate dintre victimele violenţei domestice din judeţul Maramureș refuză emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al inspectoratului județean de Poliţie, Florina Meteş.

„În judeţul Maramureş, în primul semestru, mai mult de jumătate dintre victimele violenţei domestice au refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu şi inclusiv monitorizarea prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică", a precizat Florina Meteş.

Ea a menţionat că Poliţia continuă să urmărească fiecare caz semnalat.

„Violenţa în familie - fie ea emoţională, fizică sau de altă natură - provoacă traume profunde victimelor şi celorlalţi membri ai familiei. Poliţiştii maramureşeni monitorizează cu atenţie fiecare caz de violenţă domestică semnalat, indiferent de gravitatea acestuia, pentru a interveni prompt, în limitele legii, atunci când situaţia o impune. Intervenţia, în astfel de cazuri, are ca scop aplanarea conflictelor, emiterea ordinelor de protecţie provizorii, întocmirea dosarelor penale şi dispunerea de măsuri legale. Toate acestea au rolul de a diminua comportamentul abuziv", a mai adăugat Florina Meteş.

Potrivit acesteia, pentru supravegherea persoanelor împotriva cărora au fost dispuse ordine de protecţie provizorii, respectiv ordine de protecţie, este util dispozitivul electronic de supraveghere. Acesta include o brăţară electronică aplicată de regulă la gleznă sau, în cazuri excepţionale, la braţul agresorului, semnalând încălcarea măsurilor dispuse prin actul menţionat. 

Citește și
marius pieleanu
Profesorul SNSPA Marius Pieleanu, implicat într-un nou scandal după noi mărturii despre presupuse abuzuri sexuale
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Tatăl copiilor care au supravieţuit în jungla columbiană timp de 40 de zile a fost condamnat la închisoare pentru abuz sexual
Tatăl copiilor care au supravieţuit în jungla columbiană timp de 40 de zile a fost condamnat la închisoare pentru abuz sexual

Tatăl a doi dintre copiii care au supravieţuit 40 de zile în jungla columbiană după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit, în 2023, a fost condamnat la 32 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra fiicei sale vitrege.

Profesorul SNSPA Marius Pieleanu, implicat într-un nou scandal după noi mărturii despre presupuse abuzuri sexuale
Profesorul SNSPA Marius Pieleanu, implicat într-un nou scandal după noi mărturii despre presupuse abuzuri sexuale

Rectorul universității SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat Parchetului General să comunice dacă există plângeri penale în cazul acuzațiilor de abuz sexual, aduse profesorului Marius Pieleanu.

Anchetă la un centru de plasament din Arad. Un copil internat în spital, iar alți 20 mutați din cauza suspiciunilor de abuz
Anchetă la un centru de plasament din Arad. Un copil internat în spital, iar alți 20 mutați din cauza suspiciunilor de abuz

Un copil aflat în plasament la o asociaţie a ajuns la spital, susţinând că a fost lovit în cap de un angajat, astfel că autorităţile au dispus o anchetă şi au decis mutarea în regim de urgenţă a altor 20 de copii în case de timp familial.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.