Dramă pentru o familie din București. Un bărbat s-a sinucis, aruncându-se de la etajul cinci

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 39 de ani din Capitală și-a pierdut viața sâmbătă seară după ce s-a prăbușit în gol de la etajul cinci.

Impactul a fost atât de puternic, încât medicii nu au mai putut să îl aducă în simțiri.

Vecinii spun că, în urmă cu câțiva ani, victima ar mai fi încercat să își pună capăt zilelor, însă atunci a fost salvată la limită.

Incidentul s-a petrecut după lăsarea serii. Bărbatul în vârstă de 39 de ani, care locuia împreună cu părinții într-un apartament dintr-un bloc din sectorul 6 al Capitalei a căzut în gol de la etajul cinci.

Vecin: „S-a aruncat unul peste balcon. Era un băiat de treabă, mereu mă întâlneam cu el, dar ce l-a determinat chiar nu pot să va spun”

Citește și
Poliție
Gestul înfiorător la care a recurs un bărbat după ce soția a aflat că mergea la prostituate
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Medicii de pe ambulanță au ajuns imediat la fața locului și au încercat să îl resusciteze pe bărbat mai bine de o oră, însă nu au reușit să facă nimic pentru a-l salva.

Vecinii spun că acesta nu ar fi fost primul incident de acest fel în care ar fi fost implicat bărbatul. De data aceasta, impactul cu solul i-a fost fatal.

Vecin: „A mai avut o tentativă dinasta de suicid acum câțiva ani.”
Reporter: „A fost salvat, doar s-a rănit atunci?”
Vecin: „L-a salvat cine a venit, l-au salvat atunci, dar de data asta nu s-a mai putut.”

Oamenii legii încearcă acum să pună cap la cap fiecare informație pentru a stabili cum s-a petrecut cu exactitate totul. Între timp, trupul fără viață al bărbatului a fost dus la IML pentru necropsie.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Gest cumplit făcut de un corporatist din Timișoara. Ce i-a spus soției când a sunat-o
Gest cumplit făcut de un corporatist din Timișoara. Ce i-a spus soției când a sunat-o

Stresul de la locul de muncă l-a împins pe un bărbat de 38 de ani, din Timişoara, să recurgă la un gest extrem.

Gestul înfiorător la care a recurs un bărbat după ce soția a aflat că mergea la prostituate
Gestul înfiorător la care a recurs un bărbat după ce soția a aflat că mergea la prostituate

Un bărbat din Marea Britanie și-a ucis copiii, după care s-a sinucis, din cauză că soția lui a aflat că el plătea prostituate pentru servicii sexuale.

Un român s-a sinucis într-un penitenciar din Italia. Fapta pentru care fusese condamnat
Un român s-a sinucis într-un penitenciar din Italia. Fapta pentru care fusese condamnat

Un bărbat de origine română s-a sinucis în penitenciarul din Bologna, după ce a fost condamnat pe viață pentru uciderea în bătaie a unui bătrân, în urmă cu patru ani. Românul a susținut că este nevinovat.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.