Două trenuri s-au oprit faţă în faţă pe aceeaşi linie, între Roşiori Nord- Caracal. Ce s-a întâmplat cu călătorii

×
Codul embed a fost copiat

O tragedie de proporţii a fost evitată în ultima clipă pe calea ferată. Două trenuri s-au oprit faţă în faţă pe aceeaşi linie şi mai lipseau doar două sute de metri până să se ciocnească.

Circulaţia feroviară este întreruptă de câteva ore, între Roşiori Nord- Caracal.

Vorbim de un tren de călători care venea de la Arad şi mergea spre Bucureşti şi un marfar care s-au oprit în ultimul moment faţă în faţă.

Pentru că una dintre linii este în reparaţii, cele două trenuri au primit permisiunea să plece, deodată, dar din staţii diferite. Garniturile s-au intâlnit undeva între Drăganeşti Olt şi Fărcăşele.

La faţa locului a ajuns şi poliţia, dar şi o comisie de anchetă. Trebuie lămurită greşeala care a dus la acest incident feroviar.

Citește și
hermes
Cumnata emirului Qatarului a fost jefuită într-un tren. I-au fost furate 11 genți Hermes

În tren sunt aproximativ 250 de călători, care vor primi apă şi cornuri. Oamenii aşteaptă în câmp sau în vagoane de cel puţin trei ore.
Urmează acum ca ambele garnituri să dea cu spatele, iar apoi se va decide cum vor fi continuate cursele.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Doi morţi şi aproape 100 de răniţi în Rusia, după ce un tren şi un camion s-au ciocnit. Opt vagoane au deraiat. VIDEO
Doi morţi şi aproape 100 de răniţi în Rusia, după ce un tren şi un camion s-au ciocnit. Opt vagoane au deraiat. VIDEO

Cel puţin doi oameni au murit şi până la 100 de persoane au fost rănite luni, când un tren de pasageri care transporta 800 de persoane s-a ciocnit cu un camion Kamaz, ceea ce a dus la deraierea a opt vagoane, relatează Reuters.

Cumnata emirului Qatarului a fost jefuită într-un tren. I-au fost furate 11 genți Hermes
Cumnata emirului Qatarului a fost jefuită într-un tren. I-au fost furate 11 genți Hermes

Cumnata lui Tamim ben Hamad Al Thani, emirul Qatarului, a fost jefuită. sâmbătă, în timp ce aceasta se afla la bordul unui tren TGV în gara Toulon.

 

Ciolacu l-a primit la masă pe Viktor Orban și au vorbit de un tren de mare viteză. Niciun cuvânt despre război
Ciolacu l-a primit la masă pe Viktor Orban și au vorbit de un tren de mare viteză. Niciun cuvânt despre război

La fel ca anul trecut, Viktor Orbán și Marcel Ciolacu s-au întâlnit informal, vineri, înainte cu o zi ca premierul maghiar, devenit un soi de paria în UE, să participe și să ia cuvântul sâmbătă la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad.

Recomandări
Ilie Bolojan a făcut bilanțul celor șase luni de guvernare: „Vom avea un deficit mai mic decât 8,4% pe care ni l-am propus”
Ilie Bolojan a făcut bilanțul celor șase luni de guvernare: „Vom avea un deficit mai mic decât 8,4% pe care ni l-am propus”

Premierul Ilie Bolojan a făcut, marţi, un bilanţ al activităţii Executivului în 2025 și a declarat că, în prima jumătate a anului, măsurile Guvernului au pus finanțele publice în ordine, asigurând respectarea țintei de deficit la final de an.

Reformă majoră a concediilor medicale: angajatorul va plăti 5 zile. Ce se întâmplă cu prima zi
Reformă majoră a concediilor medicale: angajatorul va plăti 5 zile. Ce se întâmplă cu prima zi

Angajatorul va suporta plata a cinci zile de concediu medical, de la 1 februarie 2026, iar prima zi de concediu este diminuată de la plată. Guvernul a adoptat, în ședința de marți seara, o ordonanță de urgență în acest sens.

Până când vrea Guvernul să fie promulgată, „cel târziu”, legea privind pensiile magistraților. „Așteptăm observațiile CE”
Până când vrea Guvernul să fie promulgată, „cel târziu”, legea privind pensiile magistraților. „Așteptăm observațiile CE”

Absența celor patru judecători CCR de la ședința pentru pensiile magistraților naște noi discuții despre cum ar putea fi deblocată situația ca să nu pierdem 231 de milioane de euro.