Daea, după ce pesta a ajuns în Teleorman: Îmi pun semne de întrebare dacă a fost pus intenţionat

porci
Pro TV

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, joi, că se întreabă dacă pesta porcină africană a fost declanşată intenţionat, în condiţiile în care virusul a ajuns şi în judeţul Teleorman.

Reacţia ministrului a venit în contextul în care fiul liderului PSD Liviu Dragnea, Valentin Ştefan Dragnea, deţine o fermă de porci în judeţul Teleorman, relatează news.ro. Primul caz de pestă porcină africană a fost confirmat marţi în judeţul Teleorman, virusul fiind descoperit la un porc mort, aruncat lângă o pădure.

Joi, Daea a spus că autorităţile trebuie să cerceteze acest caz pentru a vedea dacă este vorba despre o acţiune premeditată.

”Eu spun clar că îmi pun semne de întrebare dacă a fost intenţionat, dacă e o nesăbuinţă a cuiva. Organele abilitate vor stabili care e situaţia. Eu îmi pun semne de întrebare şi toţi ne punem semne de întrebare cum pot să ajungă două cadavre în pădure pur şi simplu. Iată de ce autoritatea sanitar-veterinară a solicitat Direcţiei Sanitar-Veterinare din Teleorman să ia măsurile care se impun, să ceară sprijinul organelor abilitate pentru a vedea despre ce este vorba. Nu ne putem juca cu asemenea situaţie. (...) Trebuie să înţeleagă toţi că e boală extrem de periculoasă”, a spus Petre Daea, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman au anunţat marţi că doi porci au fost găsiţi morţi în apropierea pădurii din localitatea Slobozia Mândra, iar autorităţile au recolat probe de la cadavre.

Citește și
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Ulterior, analizele au confirmat că unul dintre cei doi porci avea virusul peste porcine africane, iar cele două cadavre au fost îngropate.

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţase, săptămâna trecută, că au fost confirmate aproape o mie de focare de pestă porcină africană în 246 de localităţi din 13 judeţe.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor
Ce spune șeful INFP despre un cutremur cu magnitudinea peste 7 în România. Ce arată analiza seismologilor

Cutremurul de magnitudine 5,4 care s-a produs luni după-amiaza în Buzău face parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea, unde din doi în doi ani se poate produce un astfel de seism, a declarat Constantin Ionescu, șeful INFP.

Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră
Pământul va avea o mini-lună în curând. Ce este 2024 PT5 și cum a ajuns lângă planeta noastră

Pământul va avea o nouă lună, un mic asteroid care intră pe orbita planetei noastre pentru aproximativ două luni. Această „mini-lună” va efectua o singură orbită în jurul Pământului.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.