Cristian Cioacă, la un pas de libertate. Fostul soț al Elodiei va afla în cursul zilei de miercuri dacă va fi eliberat

×
Codul embed a fost copiat

Fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat în 2014 pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, va afla curând dacă iese din închisoare. El a cerut să fie eliberat condiționat, iar instanța se va pronunța în orele următoare.  

La ședința de azi, Cristian Cioacă a adus raportul serviciului de probațiune, care arată că a avut un comportament bun pe perioada detenției, iar avocata sa a susținut cu tărie punerea lui în libertatea.

Procurorul de caz se opune categoric. Judecătorul a vrut să afle dacă fostul polițist a plătit daunele morale stabilite de instanță pentru mama, fratele și copilul Elodiei, adică și al său. Cioacă a recunoscut că nu, însă a explicat, prin apărător, că nu a avut venituri, nici bunuri ce puteau fi valorificate în folosul urmașilor soției sale.

La final, judecătoarea l-a întrebat pe fostul polițist dacă are de spus ceva cu privire la faptă. Cioacă a întrebat ce ar mai fi de spus.

Trupul Elodiei Ghinescu, dispărută în 2007, nu a fost găsit. Condamnarea soțului ei a fost obținută cu mare dificultate, în absența cadavrului. 

Citește și
vlad obu
Vlad Obu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi
Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Dani Alves, primul interviu din închisoare. Declarațiile antrenorului de la FC Barcelona l-au înfuriat
Dani Alves, primul interviu din închisoare. Declarațiile antrenorului de la FC Barcelona l-au înfuriat

Dani Alves este în arest preventiv fără cauţiune din 20 ianuarie. Brazilianul a fost acuzat că a violat o tânără într-un club de noapte din Barcelona în decembrie anul trecut.  

Vlad Obu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Vlad Obu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Interopul Vlad Obu, un apropiat al fraților Tate și proprietar de videochat, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC.
Andrew Tate, agresiv în timpul unui interviu acordat BBC. "Nu tu ești șefa aici! Nu suntem egali!". Ce l-a deranjat

În primul interviu acordat unui post de televiziune de când se află în arest la domiciliu, controversatul Andrew Tate a avut ocazia să își apăre reputația și chiar a negat, pe un ton agresiv, că ar fi întreținut o cultură a misoginismului.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.