Accident la ieșirea din Tulcea. Șase persoane au fost rănite

62478363

Opt persoane au fost implicate, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident rutier înregistrat la ieşirea din oraşul Tulcea spre satul Malcoci, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta.

Șase dintre acestea au fost rănite, dar potrivit ISU Tulcea acestea erau conștiente și cooperante, potrivit News.ro.

Cinci persoane se aflau într-un autoturism, iar alte trei în cel de-al doilea implicat în evenimentul rutier.

Accident Tulcea

În sprijinul victimelor au intervenit o autospecială de stingere, descarcerarea, o ambulanţă SMURD şi două autovehicule ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea, toate persoanele implicate în accident fiind conştiente şi cooperante.

Citește și
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

Inspectoratul de Poliţie Judeţean urmează să stabilească circumstanţele producerii evenimentului rutier.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

 Doi copii, de doi şi patru ani, din localitatea Cristineşti au fost bătuţi de tatăl lor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital
Momentul în care o mașină este spulberată de tren în Chiajna. Șoferul a fost târât aproape un kilometru și se află în stare gravă la spital

Scene dramatice, surprinse de o cameră de supraveghere, s-au petrecut marți seară în Chiajna, lângă București. O mașină condusă de un bărbat de 30 de ani a fost lovită de un tren și târâtă pe calea ferată aproape un kilometru.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea
Donald Trump ameninţă că Iranul va fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul îi orchestrează asasinarea

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat marţi că Iranul ar fi „şters de pe hartă” dacă Teheranul i-ar orchestra asasinarea, ca răspuns la ameninţările unui ofiţer iranian de rang înalt.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.