Cât costă o uniformă școlară în acest an. La școlile private, prețul unui costum poate ajunge la câteva sute de euro

×
Publicitate

Se apropie școala, așa că mulți părinți au început să pregătească uniformele pentru cei mici. Pe lângă școlile private, sunt tot mai multe unități de stat care au uniforme.

Elevii mai mari spun că s-ar descurca mai bine fără ele, dar bobocii se mândresc cu aceste haine și cu însemnele școlilor în care învață.

Cămăși, sacouri, veste sau cravate, în culorile fiecărei grădinițe sau școli, toate pot fi cumpărate la comandă. Mai greu este pentru cei mici, neobișnuiți cu astfel de ținute.

Ariana Radu, director de comunicare: „Avem câteva modele standard, însemnând veste tricotate, cardigane tricotate, mai nou și hanorace și echipament de sport, iar pe lângă acestea mai sunt cămăși și variante de fuste pentru fete sau pantaloni. Ele pot fi brodate cu ecusoane în funcție de școala respectivă. De exemplu, tricourile polo sunt undeva la 40 de lei, vesta este 60 de lei, cardiganele 70 de lei”.

În total, o uniformă completă ajunge să coste în jur de 300 de lei. Iar dacă ținem cont că un copil are nevoie de mai mult de o cămașă, prețurile cresc.

Citește și
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%

În timp ce un tricou alb și o pereche de pantaloni ar costa în jur de 100 de lei.

Elevii care nu poartă uniforma nu poti fi sancționați

Ana începe clasa a 12-a, iar uniforma este obligatorie la ea în liceu. Tricoul alb, inscripționat cu însemnele liceului și blugii nu trebuie să lipsească. Altfel riscă sancțiuni. Asta deși potrivit Regulamentului Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ e interzis să fie sancționați elevii care nu poartă uniforma.

Ana, elevă: „Primim o mustrare și la trei mustrări scrise ni se scade nota la purtare. Nu putem să ne exprimăm personalitatea noastră. Majoritatea dintre noi suntem mai timizi și nu putem să ne exprimăm verbal și avem nevoie să ne exprimăm prin vestimentație”.

Adolescenții le acceptă cel mai greu, recunoaște și directoarea unei școli. Din toamnă vrea să aleagă uniforma astfel încât să le placă și lor.

Minodora Vișan, director școală gimnazială: „M-am gândit să-i încurajez și pe elevii de gimnaziu să poarte uniformă oferindu-le o alternativă de acum tricou și hanorac, pentru că este o modă acum cu hanoracul imprimate cu emblema școlii. Dacă stau să mă gândesc pe un termen lung, între a cumpăra diverse obiecte vestimentare de diverse prețuri cred că este mai ieftin să cumpere un tricou și un hanorac, o uniformă cu care să se îmbrace un an de zile”.

Nu este și cazul școlilor private. Mai toate au uniforme.

Tova Ben Nun Cherbis, fondatoare școală privată: „E obligatorie uniforma la noi în școală. Am dorit foarte, foarte mult copiii să se simtă lejer. Sunt două feluri de uniformă, uniformă pentru primar și gimnaziu și liceenii au ceva în plus, uniforma de protocol. Sunt mândri, simt o mândrie și simt o apartenență”.

La școlile private, însă, costurile uniformelor pot atinge și la câteva sute de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%
De ce refuză tinerii români să muncească în timpul studiilor. Doar 2% lucrează, în timp ce media UE este de 25%

În vreme ce un sfert dintre tinerii europeni învață și lucrează în același timp, la noi, procentul este de 10 ori mai mic.

A intrat cu bâta într-un liceu din Găești și a bătut crunt un elev. Spune că a vrut să-și răzbune fratele umilit
A intrat cu bâta într-un liceu din Găești și a bătut crunt un elev. Spune că a vrut să-și răzbune fratele umilit

Incident deosebit de grav într-un liceu din Găești, Dâmbovița. Un elev de 17 ani a fost bătut crunt de un tânăr care nu învăța acolo. Agresorul a intrat în unitatea de învățământ fără să-l oprească cineva.  

Aproape 2.000 de elevi continuă cursurile online joi din cauza vremii extreme. O singură școală își suspendă orele
Aproape 2.000 de elevi continuă cursurile online joi din cauza vremii extreme. O singură școală își suspendă orele

Șase școli din țară vor ține joi, 15 ianuarie, cursurile online pentru aproximativ 1.780 de elevi, iar o unitate din Sibiu își suspendă temporar activitatea din cauza vremii nefavorabile.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.