Un băiat de 8 ani de la un orfelinat i-a tăiat gâtul unui alt copil, după ce a încercat să îl sufoce

62331764
Shutterstock

Un băiat de 8 ani de la un orfelinat din statul american Florida a fost arestat după ce ar fi atacat un alt copil și i-ar fi tăiat gâtul, duminică după-amiază, potrivit Fox News.

 

Polițiștii din Lake County au fost solicitați să intervină în jurul orei locale 16:25 la o adresă din Clermont. Când au ajuns la imobil, au observat un copil care bătea la ușă. Băiatul plângea și spunea că nu vrea „să fie luat”.

Copilul a vrut de mai multe ori să fugă în timp ce polițiștii încercau să îi pună cătușele. Iar când au încercat să îl bage în mașină, l-a lovit cu piciorul pe unul dintre polițiști, dar și vehiculul.

Victima acestuia a declarat că agresorul este un copil care se află în plasament la adresa respectivă. Copilul a spus că a fost sufocat de băiatul de 8 ani, dar acesta i-a dat drumul când a spus că nu poate respira. Ulterior, în timp ce mânuia un cuțit de bucătărie, i-a tâiat gâtul victimei.

Citește și
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Unul dintre prietenii copilului atacat a intervenit și i-a luat cuțitul din mână băiatului de 8 ani.

Acesta nu s-a oprit, însă. A luat un băț și a încercat să își lovească în continuare victima, dar a fost oprit în cele din urmă de mai mulți copii.

Băiatul a fost plasat în arest și dus la Centrul de Detenție din Lake County.

Acesta a mai fost implicat n incidente violente, iar ceilalți copii care se află în plasament în acel imobil se tem de el, potrivit anchetatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul rămâne una dintre cele mai luminoase și profunde figuri ale creștinismului, un teolog de geniu și un apărător neînfricat al adevărului de credință. Biserica îl pomenește cu evlavie pe 21 ianuarie 2026.



Zodia Vărsător - caracteristici, perioadă, piatră norocoasă, culoare și compatibilități. Totul despre această zodie
Zodia Vărsător - caracteristici, perioadă, piatră norocoasă, culoare și compatibilități. Totul despre această zodie

Vărsătorul, cel de-al unsprezecelea semn al zodiacului, este recunoscut pentru unicitatea și spiritul său inovator.

Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină
Auroră Boreală pe cerul României. Fotografii nu au ratat momentul și au surprins dansul neobișnuit al perdelelor de lumină

Cerul României a oferit luni noaptea un spectacol rar. S-a colorat în nuanțe de verde și roșu pentru că în multe zone ale țării a fost vizibilă Aurora Boreală.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale
Ilie Bolojan, la masa negocierilor cu primarii. Impozitul pe venit ar putea rămâne la autoritățile locale

Prima şedinţă a Grupului de lucru pentru repartizarea impozitelor către autorităţile administraţiei publice locale. Guvernul transmite că s-a conturat o susţinere pentru păstrarea integrală a impozitului pe venit la primării.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.