Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Gigi Becali recunoaște că Viorel Hrebenciuc, fosta ”eminența cenușie” a PSD, l-a rugat să-l ajute pe George Simion la alegeri

Gigi Becali recunoaște faptul că Viorel Hrebenciuc, considerat cândva ”eminența cenușie” a PSD, l-a rugat să-l ajute pe liderul AUR George Simion în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2024. 

Într-o declarație pe care acordat-o Pro TV, Becali spune că nu i se pare nimic ciudat în asta, pentru că, el, oricum l-ar fi ajutat pe Simion.

George Becali: ”Eu trebuia să fac ce depinde de mine, adică să-l susțin pe Simion, dar ce mi-a spus mie Viorel oricum făceam. Noi facem ce putem, adică campanie. Nu e o înțelegere. Aia e .. o discuție în politică.”

Întrebat dacă nu i se pare surprinzător faptul că tocmai cineva din PSD i-a cerut să-l ajute pe George Simion - adică un contracandidat al liderului AUR la alegerile prezidențiale din 2024 - George Becali a declarat că acestea sunt ”înțelegeri politice” și că ”lor le convine asta”.

Reporter: Nu este surprinzător faptul că v-a sunat un posibil adversar din turul al doilea, o persoană din echipa domnului Ciolacu?

Citește și
gigi becali
Simion spune că Becali ar putea figura printre candidaţii AUR, dar ”nu în schimbul unei eventuale donaţii”

George Becali: ”Păi astea sunt înțelegeri politice. Adică lor le convine asta.”

Cu toate acestea, patronul de la FCSB - care candidează la alegerile parlamentare din 2024 pe lista partidului AUR, la Camera Deputaților - recunoaște că planul PSD este să-l împingă cât mai sus pe George Simion în preferințele electoratului, ca să ajungă la o formulă asemănătoare cu situația de la alegerile prezidențiale din anul 2000, când Ion Iliescu a câștigat alegerile pe un vot ”anti Vadim Tudor”, condiderat un ”extremist”.

George Becali: ”Tocmai de aia îl vor pe el. Se tem de Ciucă. Că se coalizează partidele de dreapta împotriva PSD-ului.”

Reporter: Și le e frică mai tare de Ciucă decât de Simion.

George Becali: ”Păi le e frică de Ciucă și, atunci, ca nu cumva să intre Ciucă, că-l bate în turul 2, vor vot pe Simion și să-l scoată extremist: că e cu rușii, că e extremist. Ca cu Vadim Tudor, atunci. Asta vor să repete ei, ce a făcut Iliescu cu Vadim Tudor.”

Patronul de la FCSB mai spune că Viorel Hrenenciuc este prietenul său și că vorbesc des la telefon.

”Eu vorbesc cu Hrebenciuc mereu, nu că m-a sunat pentru ... Nu e un om străin care m-a sunat, m-a sunat un prieten, vorbeam cu un prieten. Păi el nu mă cunoaște pe mine, Hrebenciuc, că sunt împotriva PSD-ului? Mă știe de ani de zile. El nu mă știe că-s naționalist, și sunt om de dreapta, că n-am treabă cu PSD-ul? El știe asta, știe părerea mea despre PSD.” - a mai spus Becali pentru Pro TV.

În iulie 2022, fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc a ieșit din închisoare după ce a executat mai puțin de un an din pedeapsă.

El a fost condamnat de Curtea de Apel București, în 14 septembrie 2021, la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult