Mircea Geoană a avut două diagnostice greșite în România, dar un spital de stat din Bruxelles l-a salvat. Ce boală i-au găsit

62490707

Mircea Geoană a dezvăluit că a primit două diagnostice greşite de la medicii din România. Ulterior, într-un spital public din Bruxelles, la care erau arondaţi angajaţii NATO, ”lucrurile s-au dovedit a fi controlabile”.

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, critică faptul că managerii de spitale din România sunt numiţi politic, nu pe bază de competenţă. ”Nu cunosc vreo ţară din lume asta în care un director de spital public este numit pe criteriul de algoritm politic”, a spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cum ar fi depăşit problemele de sănătate dacă era obligat să se trateze doar în spitalele din România.

”Nici în sănătate sau în educaţie, nu vreau să dau cu smoală groasă pe un întreg sistem, pentru că sunt oameni care-şi fac datoria. Sunt profesionişti foarte buni, sunt cadre medicale medii, sunt brancardieri, sunt infirmiere care fac o treabă foarte, foarte bună.

Am avut o experienţă neplăcută: am avut, în România, două diagnostice greşite şi m-au băgat într-o stare de panică. Am avut norocul că, la Bruxelles, la un spital public, unde eram arondat, lucrurile s-au dovedit a fi controlabile.

Care este cauza acestei situaţii? Nu cred că sunt oamenii din sistem atât de mult, cât modul în care este organizat sistemul. Nu cunosc vreo ţară din lumea asta - nu cunosc cum e în dictatură, dar zic de ţările democratice - nu cunosc vreun sistem în care un director de spital public, un manager de spital, este numit pe criteriul de algoritm politic. Este totalmente nesănătos.

Cum e posibil ca în locul criteriul de competenţă să apară criteriul carnetului de partid sau de pilă pe care o ai? De ce sistemul public de sănătate nu este digitaliza nici astăzi? Sistem privat este digital din cap până în picioare. De ce?

Pentru că proprietarii vor să ştie cât costă o operaţie, cât costă o aspirină, cât a fost ocupat tomograful, cât a fost ocupat patul de operaţie. Sectorul public refuză şi aici. Politizarea, distorsionarea sistemului public pe motive politice este principala cauză”, a spus Mircea Geoană.

Geoană spune că s-a vindecat de cancer: ”Fac o cruce mare”

În luna septembrie, Mircea Geoană a dezvăluit că s-a vindecat de cancer. Fostul adjunct al NATO a descris acea perioadă drept ”un moment de încercare, nu atât de dramatic, dar suficient de mult ca să mă trezească puţin la ceea ce înseamnă rostul vieţii”.

”Fac o cruce mare, Dumnezeu m-a ocrotit, am avut parte şi de medici buni, am avut parte şi de o familie care a fost alături de mine. Deci a fost un moment de încercare nu atât de dramatic, dar suficient de mult ca să mă trezească puţin la ceea ce înseamnă rostul vieţii, pentru ce suntem pe acest pământ, să-ţi pui acele întrebări la care cred că dacă găseşti un răspuns eşti un om mai bun, eşti un om mai smerit, eşti un om mai vrednic.

Şi cred că astăzi sunt un om mult mai puternic, iar sănătatea este perfectă, la noi, analizele la NATO se fac practic o dată la trei luni de zile”, a explicat Mircea Geoană.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Elena Lasconi: ”Nicolae Ciucă i-a dat vila din Aviatorilor 86 lui Iohannis și a avut grijă luni în șir să ascundă asta”

Președintele USR, Elena Lasconi, îl acuză pe liderul PNL Nicolae Ciucă de minciună, după ce mass-media a anunțat, neoficial, că Guvernul a desecretizat cheltuielile pentru vila de protocol despre care s-a spus că este pentru Klaus Iohannis.  

Alegeri prezidențiale în România. Surpriză după ultimele sondaje. Cine ar putea ajunge în turul al doilea

Locul doi la primul tur al alegerilor prezidenţiale este extrem de disputat, diferenţele dintre Simion, Lasconi, Ciucă şi Geoană fiind în marja de eroare, astfel că se poate spune că sunt la egalitate, spune Cătălin Stoica, profesor la SNSPA.

Surse: Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, va fi nominalizat ca premier dacă Ciucă va câștiga alegerile prezidențiale

Ilie Bolojan va fi premierul propus de PNL dacă alegerile vor fi câștigate de Nicolae Ciucă, au confirmat surse din partid. De altfel, în weekend, la lansarea programului de guvernare, mai mulți liberali i-au cerut lui Bolojan să fie prim-ministru.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.