Ludovic Orban, despre rocada candidaţilor PSD şi PNL: Se schimbă ca şosetele, dar, dacă nu se spală, tot pute

62430108
Agerpres

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat, luni seară, la Ploieşti, referindu-se la rocada candidaţilor PSD şi PNL, că aceştia se schimbă precum şosetele, dar "dacă nu se spală pe picioare, continuă să miroasă".

"De Volosevici (n.r. Andrei Volosevici, primarul Ploieştiului- n.r.) nu trebuie să vă spun eu că nu mai e candidatul PNL, acum e candidatul PSD. Ăştia se schimbă între ei ca şosetele şi, şi dacă îşi pun şoseta dreaptă la şoseta stângă şi dacă îşi pun şoseta stângă la şoseta dreaptă, dacă sunt aceleaşi şosete, sunt tot murdare, iar dacă nu se spală pe picioare, picioarele sunt tot murdare şi tot or să pută. Ca atare, cred că e momentul să nu mai pută în Ploieşti a PSD şi a PNL pentru că, de fapt, PSD şi PNL, nu aş fi crezut că voi spune vreodată aşa ceva, PSD şi PNL sunt aceeaşi mizerie", a spus Orban, în discursul susţinut în cadrul evenimentului de lansare a candidaţilor Alianţei Dreapta Unită din Prahova, potrivit Agerpres.

De asemenea, liderul Forţa Dreptei a vorbit despre "blestemul" Prahovei de a nu avea parte de conducători care să facă lucruri trainice, amintind, în context, "clanul Cosma", pe fostul deputat Sebastian Ghiţă, care a fugit în Serbia şi pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Iulian Dumitrescu, cercetat de DNA sub control judiciar pentru fapte de corupţie.

"În locul clanului Cosma, cu cine vine PSD? Cu alt clan, clanul de la Cornu, pe numele lui Nanu, (...) născut probabil din ouăle de la ferma din Cornu a lui Adrian Năstase sau poate cei care au numărat ouăle de la ferma din Cornu a lui Adrian Năstase. Sincer vă spun, cred că asta este o soluţie catastrofală pentru judeţul Prahova", a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a făcut referire la candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu, care este preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD.

"Sunt de acord cu tot ce a spus George Ionescu (preşedintele Forţa Dreptei Prahova - n.r.) despre faptul că Iulian Dumitrescu este un venetic, un corp străin pentru judeţul Prahova care şi-a adus la investiţii, şi-a adus înlocuitor, mâna lui dreaptă, pe Tudone, şi-a adus toată ceata de prădători, precum lăcustele, aşa, şi i-a adus din alte judeţe, în special din judeţul Călăraşi, pentru că el în judeţul Călăraşi a fost foarte prădalnic şi a lăsat numai cadavre după ce s-a îndestulat", a mai spus Ludovic Orban.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62443246
Surse: Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu l-ar mai dori pe Cătălin Cîrstoiu candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei

Liderii PSD-PNL s-au reunit, luni dimineață, pentru a decide dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul acestei alianțe la Primăria Capitalei, în urma acuzaţiilor privind incompatibilitatea sa.

62437256
Război total pentru Primăria Capitalei. Răspuns ironic al lui Nicușor după ce Piedone a afișat mesajul „Și eu sunt interlop”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, afişând un tricou cu mesajul: „#Ştim Toţi!”, ca răspuns la mesajul de pe tricoul lui Cristian Popescu Piedone.

62443265
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.