(P) Semnezi cu valoare legală documente, fără a fi nevoie de prezența fizică sau de contracte printate

62160691

Datorită contextului economic și social actual, se simte din ce în ce mai acut nevoia de a găsi soluții care să rezolve unele dintre cele mai mari provocări pe care pandemia le-a adus domeniului de business.

Este vorba de mobilitatea redusă, mutarea activității preponderent on-line, interacțiunea fizică limitată etc.

Cu toate acestea, continuarea activității în noua realitate poate fi la fel de eficientă și productivă, ba chiar cu costuri reduse pentru cele mai multe dintre domenii. Digitalizarea proceselor de business nu mai reprezintă un obiectiv pe termen lung, ci o necesitate care trebuie să se întâmple cât mai rapid.

Interacțiunile fizice cu colegii și partenerii sunt aproape inexistente, însă pentru a menține relațiile contractuale, fie că vorbim despre procese interne, cum ar fi documentele între angajați și departamentul de Resurse Umane, fie despre contracte, anexe, avize etc cu partenerii de afaceri, soluțiile digitale sunt răspunsul.

Numeroasele solicitări de digitalizare ce vin în ultima perioadă atât din zona privată, cât și din cea publică, au ca răspuns serviciul de semnare electronică la distanță, Paperless flowSIGN. Această soluție se implementează rapid, este extrem de ușor de utilizat, permițând semnarea unui document cu semnătură electronică de către mai mulți semnatari, cu respectarea atât a rigorilor generate de pandemie, cât și a celor de natură juridică.

Acest lucru se realizează cu ajutorul unei platforme on-line în care documentelor încărcate acolo li se stabilește traseul de semnare, iar ulterior, după ce au fost semnate, fiecare semnatar își poate descărca exemplarul său. Toate actele semnate în această aplicație au valoare legală, deoarece semnăturile cu certificat calificat care se utilizează au valoare de semnătură olografă.

Companiile pot prin această soluție să-și digitalizeze fluxurile de documente, fie că este vorba despre documente cu caracter comercial (contracte, avize, facturi, comenzi etc), fie că este vorba despre procese interne, cum ar fi departamentul de Resurse Umane.

paperless flow sign interior

 

Este o soluție adaptată nevoilor companiilor și evoluției societății, extrem de flexibilă, obținerea certificatului calificat se face tot on-line, cu ajutorul identificării video, iar documentele pot fi semnate și descărcate din platformă, folosind orice tip de dispozitiv (laptop, tabletă, telefon etc).

Aplicația flowSIGN este foarte ușor de utilizat, intuitivă, cu o interfață prietenoasă, iar datorită meniurilor prestabilite și multiplelor opțiuni de afișare, documentele pe care le cauți pot fi găsite extrem de ușor. Arhivarea electronică se poate integra cu soluția Paperless flowSIGN, iar cu ajutorul acesteia costurile scad cu 67% față de arhivarea fizică.

Pentru implementarea Paperless flowSIGN, certSIGN pune la dispoziție o echipă specială care oferă suport și know-how companiilor.

Serviciul de semnare la distanță Paperless flowSIGN se bazează pe o soluție tehnică dezvoltată de certSIGN, care este acreditată QSCD (Qualified Signature Creation Device), conform Regulamentului eIDAS 910/2014.

Pe lângă toate avantajele și specificațiile serviciului flowSIGN, rămân, de asemenea, toate atuurile fluxurilor electronice: nu se consumă hârtie, tuș pentru imprimantă, nu există costuri cu transmiterea documentelor în original pentru a fi semnate și de către parteneri, nu se consumă timp cu toată această gestiune, iar costurile scad considerabil față de tot ce însemnă semnarea olografă a tuturor documentelor dintr-o companie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62160606
Tips&Tricks pentru noul tău HUAWEI Mate 40 Pro: gestionarea cardurilor și aplicații de shopping online

Telefonul vârf de gamă al companiei Huawei, HUAWEI Mate 40 Pro, poate fi folosit inclusiv cu gesturi ale mâinilor, fără ca utilizatorul să-l atingă.

62160094
CONCURS: Prepară-ți cea mai aromată cafea la tine acasă! Câștigă un espressor Tchibo Cafissimo easy în fiecare zi

Tare sau mai mai slabă - după preferințe -, aromată, spumoasă și catifelată sunt câteva dintre ingredientele unei cafele bune. Iar dacă poate fi preparată și cu ușurință și în scurt timp, ea devine perfectă.

62159640
(P) Serviciul Google Pay, disponibil în România! Cum înregistrezi cardul Visa și care sunt instituțiile financiare partenere

Consumatorii din România care au un card Visa emis de Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Orange Money, Revolut și UniCredit Bank au acum acces la serviciul Google Pay în aplicațiile de mobile banking.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.