(P) Mergi la mare în septembrie? Apelează la servicii de închirieri mașini și vizitează aceste trei obiective

62073049

Luna septembrie a sosit și, chiar dacă temperaturile încă sunt prielnice pentru un sejur pe litoral, majoritatea românilor și-au încheiat concediile și s-au întors la muncă.

Dacă faci parte dintre cei care își doresc să evite aglomerația, dar și canicula, poți opta pentru un weekend prelungit pe malul mării, în prima lună de toamnă calendaristică.

În ceea ce privește modalitatea de transport, dacă nu vrei să folosești autoturismul proprietate personală, cea mai bună soluție este să apelezi la servicii de închirieri mașini.

Astfel, vei evita înghesuiala și orele petrecute în tren și nu vei mai depinde de programul și întârzierile specifice Căilor Ferate Române.

Dacă optezi pentru o companie profesionistă de închirieri mașini, așa cum este FocusRent, cu o experiență de peste 10 ani pe piețele extrem de competitive din București, Otopeni și Cluj-Napoca, nu îți va fi impusă nicio limită de kilometri.

Acest lucru înseamnă că, pe lângă drumul dus-întors spre și dinspre stațiunea unde alegi să îți petreci zilele libere, vei putea să folosești autoturismul și pentru a vizita unele dintre cele mai apreciate obiective de pe litoralul românesc.

Asta cu atât mai mult cu cât, în luna septembrie, este posibil să ai parte și de câteva zile înnorate sau ploioase, care nu îți vor permite să faci plajă.

Dunele marine de la Agigea. Unul dintre cele mai spectaculoase, dar și subestimate locuri din județul Constanța se găsește în Agigea, la doar 10 minute de mers cu autoturismul companiei de închirieri mașini față de reședința de județ.

Este vorba despre dunele marinee, o rezervație botanică naturală protejată, unde biologii au identificat nu mai puțin de 418 specii de plante rare. Aceste dune s-au format de-a lungul timpului, prin depunerea nisipului adus de vânt într-un vechi golf marin.

Ușa de pe plaja din Vama Veche. Chiar dacă nu te cazezi în Vama Veche, poți parcurge drumul de la hotelul tău până în stațiune cu ajutorul autoturismului obținut prin servicii de închirieri mașini.

Odată ajuns, merită să faci o fotografie într-unul dintre cele mai pitorești locuri de pe plajă: ușa veche, cu un cadru din lemn și geamuri colorate, care devine o adevărată poartă spre Marea Neagră. Acesta este unul dintre cele mai imortalizate locuri din Vama Veche, mai ales în pozele postate pe rețelele de socializare.

Acvariul din Constanța. O altă atracție foarte ușor accesibilă cu autovehiculul companiei de închirieri mașini, de această dată situată chiar în Constanța, este Acvariul.

Parte a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, alături de Delfinariu, Micro Deltă, Planetariu și Rezervația de Păsări Exotice, Acvariul este situat în imediata apropiere a celebrului Cazinou. Acvariul este structurat pe trei secții: Marina, Dulcicola și Peștii Exotici. Intrarea nu costă mai mult de 20 de Lei pentru adulți, în timp ce copiii sub vârsta de 5 ani au accesul gratuit.

Cetatea Histria. Nu în ultimul rând, serviciile de închirieri mașini pot fi contractate și pentru a vizita celebra Cetate Histria, din comuna constănțeană cu aproximativ același nume, Istria.

Punct de reper în istoria romanilor, Cetatea Histria a fost descoperită în anul 1914, iar datarea rămășițelor sale certifică faptul că este cea mai veche așezare urbană de pe teritoriul țării nostre.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62073048
(P) 5 motive pentru care trebuie să comanzi băuturi online. Răsfață-te cu aromele preferate în confortul casei tale

Dacă vrei să te bucuri de aroma băuturilor tale preferate, dar nu îți place sau nu ai timp să mergi la terase, atunci ar trebui să iei în calcul opțiunea de shopping pe internet.

62072880
(P) RESPO DEEE - o nouă organizație de transfer responsabilitate în domeniul echipamentelor electrice si electronice

Începând cu luna august, o nouă organizație de transfer responsabilitate în domeniul gestiunii deșeurilor electrice și electronice, Respo DEEE, a fost licențiată de Ministerul Mediului pe piața din România.

62072813
CONCURS: Câștigă un espressor Tchibo Cafissimo mini în fiecare zi

Vrei să câștigi un espressor Tchibo Cafissimo mini? Iată ce trebuie să faci.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.