(P) La povești cu Jimmy sau cum ajunge un canal de YouTube la 1,5 milioane de urmăritori
Cine și-ar fi închipuit că un canal de YouTube care postează clipuri foarte puțin animate, spre deloc, ar putea strânge aproape 1,5 milioane de urmăritori?
Cu siguranță, acest obiectiv ar fi părut o glumă în clipa în care Mihai Dimulescu, cunoscut pe internet drept Jimmy Hex, s-a apucat de videoclipuri animate așa cum l-a tăiat capul, doar pentru că îi plăcea să deseneze, o pasiune pe care nu a urmat-o niciodată la modul serios până atunci.
În patru ani de zile, ”La povești cu Jimmy” a devenit unul dintre cele mai mari canale de YouTube românești, plin de povești din copilăria lui Jimmy și nu doar din acea perioadă, întâmplări haioase care pun oamenilor un zâmbet pe buze. Acestea i-au îndemnat pe urmăritorii lui Jimmy să îl compare cu Creangă, dar puțin altfel, adaptat timpurilor noastre.
Deși realizarea fiecărui clip îi ocupă cel puțin o săptămână, Jimmy a găsit timp pentru a face parte din juriul concursului ASUS Creator Festival împreună cu Nicu Mihai, un alt artist digital cunoscut. Concursul este unul dedicat creatorilor de conținut care și-au putut înscrie propriile animații sau ilustrații, premiile pentru câștigători constând în laptopuri ASUS Vivobook Pro, modele special concepute pentru creatorii digitali. Până pe 15 aprilie, inclusiv, oricine își poate susține artistul preferat, votând lucrările participanților, o motivație în plus fiind faptul că poate câștiga prin tragere la sorți premii surpriză ASUS Creator Box.
Am reușit să îi răpim câteva momente lui Jimmy și i-am adresat câteva întrebări într-un scurt interviu prin care am încercat să aflăm secretele din spatele succesului său.
Pentru cine nu te cunoaște, cum te-ai prezenta?
Salut, sunt Jimmy, sau „ăla cu poveștile” sau, și asta-mi place foarte mult, „un fel de Creangă mort de beat”.
Și da, știu, cum îmi permit să mă compar cu marele scriitor român Ion Creangă? Dar adevărul este că nu eu am pornit această comparație, ci oamenii care mă urmăresc pe YouTube, unde de 4 ani povestesc amintiri din copilărie, asta așa, ca să rămânem pe domeniul lui Creangă, deși amintirile nu sunt întotdeauna din perioada copilăriei mele.
Bine, eu povesteam întâmplări din viața mea cu mult înainte de-ăștia 4 ani, doar că audiența mea era formată din 3-4 persoane cu care mă nimeream la bere, YouTube-ul doar mi-a dat ocazia să ajung la aproape 1 milion și jumătate de persoane.
Dar, în rest, pentru mine personal, de fiecare dată când postez o poveste nouă, e fix ca atunci când mă întâlnesc cu prietenii la o bere și spun: „Bă, stai să vezi ce mi s-a întâmplat ieri...”.
Acuma, evident, procesul prin care trece o poveste pentru a ajunge pe YouTube necesită și destul de multă muncă. De la înregistrat, la editat sunet, la creat ilustrații, la editarea videoclipului final și până la încărcarea lui pe YouTube, este o muncă de 30-40 de ore, uneori poate mai bine, deci nu e chiar comparabilă cu un simplu drum până la bodegă.
Cum ai ajuns să alegi desenul și animația ca mod de exprimare pe YouTube? Regreți în vreun fel această decizie?
Încă nu știu de ce am ales animația ca reprezentare vizuală a poveștilor, poate pentru că-mi place să-mi fac viața complicată sau poate pentru faptul că aveam, și încă am, un trac enorm de cameră, dar cert e că habar n-aveam în ce mă bag.
Da, desenul și animația, dar, în special, desenul, a fost întotdeauna o pasiune a mea, dar o pasiune în direcția căreia, cu excepția caietelor de română și matematică, n-am făcut niciodată nimic. Fix ca un suporter care-i pasionat de fotbal, dar singurul fotbal pe care-l practică e o oră de fotbal, o dată pe lună, cu prietenii în parc.
De data asta, în schimb, eram hotărât, aveam și un scop, și chiar dacă talentul meu la desen tindea spre zero și habar n-aveam cu ce se mănâncă animația, m-am apucat să fac videoclipuri animate fix așa cum m-a tăiat pe mine capul. Ce-a ieșit, cu greu poate fi numit animație, dar este, din punctul meu de vedere, suficient cât să reprezint vizual întâmplarea pe care o povestesc.
Până la urmă, scopul videoclipurilor mele nu este de a crea ceva perfect, ci, mai degrabă, de a le aduce oamenilor un zâmbet pe buze și, din punctul ăsta de vedere, având în vedere cei peste 1 milion de oameni pe care i-am adunat în jurul meu, cred că fac o treabă destul de bună.
Ce le recomanzi celor care doresc să urmeze o carieră similară?
Probabil că una dintre cele mai comune întrebări pe care le primesc este: „Bă Jimmy, da’ cum fac și eu să încep ceva pe YouTube, uite știu să desenez, știu să animez, cum încep ceva?”
Iar întrebările astea vin adesea de la persoane care știu să editeze, să animeze sau să deseneze, poate mai bine decât mine. Așa că sfatul meu a fost mereu: „Păi, începe, pur și simplu, fă ceva!”
Știu că pare așa, un sfat aruncat în vânt, însă cel mai important punct din cariera mea de creator de conținut a fost să încep să fac ceva. Habar n-aveam cu ce se mănâncă animația, dar am început să fac ceva, iar restul a venit de la sine.
Vorba aia, degeaba ai un talent, dacă-l ții doar pentru tine. În fond, poate greșesc, dar, din punctul meu de vedere, talentul nu e decât o înclinație spre ceva care prin muncă și dedicație ajunge să fie perceput de oamenii din jurul său drept talent.
Iar, dacă ai ajuns în punctul ăla în care oamenii spun despre tine că ai talent la ceva, fie desen, muzică sau orice altceva, înseamnă că ai muncit să ajungi acolo, așa că poate e timpul să cauți moduri prin care să valorifici acest talent.
Cum să-l valorifici? Poate fi complicat, știu, însă important e să cauți tu oportunitățile, nu să aștepți să te găsească ele pe tine. Pe parcurs, vei găsi oameni dispuși să investească în talentul tău, dar nimeni nu va veni la tine să te întrebe: „auzi, da’ tu ce știi să faci?”, trebuie mai întâi să le arăți tu ce știi să faci.
Ce poți să ne spui despre ASUS Creator Festival și implicarea ta în acest proiect?
În cei 4 ani de când sunt prezent pe YouTube, am avut ocazia să-i cunosc pe cei de la ASUS care, nu doar că vin în sprijinul creatorilor de conținut cu echipamente realizate special pentru nevoile lor, ci și organizează evenimente menite să-i provoace pe aceștia să-și descopere creativitatea.
Iar recent am fost invitat, alături de Nicu Mihai, să fac parte din juriul evenimentului ASUS CREATOR FESTIVAL, un eveniment foarte mișto, destinat celor pasionați de desen și animație. Plecând de la două schițe predefinite, participanții au avut de realizat o ilustrație sau o animație, bazându-se pe propria creativitate și imaginație.
Sunt onorat să fac parte din juriu, mai ales alături de cineva care chiar știe cu ce se mănâncă desenul și animația, cum e Nicu Mihai, cel care deține probabil cel mai mare canal de artă, desen și animație de pe YouTube-ul românesc. Cei mai talentați sau cei mai inspirați, sau cei mai talentați și inspirați, vor primi ca premiu un laptop ASUS Vivobook Pro 14X sau Vivobook Pro 16X, modele proiectate de ASUS special pentru creatorii de conținut.
Așa că vă aștept pe data de 20 aprilie pe canalul meu de YouTube „La povești cu Jimmy” unde împreună cu Nicu vom vedea care au fost cele mai bune desene și animații și vom desemna câștigătorii celor 4 laptopuri.
Între timp, până pe 15 aprilie, puteți vota pe site-ul dedicat concursului lucrarea preferată și puteți câștiga, prin tragere la sorți, un ASUS Creator Box cu premii surpriză.
~~~
Orice laptop ASUS Vivobook Pro 14X/16X OLED cumpărat în această perioadă vine și cu trei luni de acces gratuit la suita Adobe Creative Cloud, cea mai cunoscută colecție software pentru creatorii de conținut, un companion excelent pentru o gamă de laptopuri proiectate pentru a satisface exigențelor caracteristice mediilor profesionale.
În plus, dacă dorești să participi în campania Părerea ta contează, o poți face prin publicarea unei recenzii de utilizare a laptopului de cel puțin 200 de caractere pe oricare dintre platformele participante și vei primi un an de garanție suplimentară pentru noul tău laptop ASUS Vivobook Pro 14X/16X OLED.
Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.