(P) Care sunt cele mai căutate destinații externe de vacanță ale românilor

Grecia

Românii sunt mari iubitori de vacanțe și destinații interesante, care să combine atât distracția cât și relaxarea.

Poate și datorită proximității, dar și apropierii culturale, Grecia și Turcia sunt prima opțiune a turiștilor din România, însă la mare căutare se află și Spania, cu plajele sale însorite, unde te poți scălda nu doar în valurile Mediteranei ci și în apa Oceanului Atlantic.

Totuși, atunci când ceasul rezervărilor sună, este destul de dificil să alegi încotro să te îndrepți în concediul de anul acesta. Să fie către apele turcoaz și nisipul fin ale Greciei, către ritmurile orientale și arhitectura spectaculoasă a Cappadociei sau spre viața de noapte trepidantă și “caliente” a Spaniei.

Agenția de turism Christian Tour îți dă o mână de ajutor și îți propune o mulțime de oferte de vacanță pentru vara aceasta, în cele mai dorite destinații ale sezonului estival. Și pentru a te putea decide cu ușurință, iată cum îți poți petrece concediul dacă alegi una dintre propunerile noastre:

Vacanțe în Turcia

Citește și
p
(P) Cum să te bucuri de magia cumpărăturilor de sezon în mod responsabil și echilibrat, protejându-ți viitorul financiar

Turcia este un loc ce se împarte pe teritoriul a două continente - Europa și Asia, în care moștenirea imperiilor istorice - roman, bizantin și otoman și-a lăsat amprenta asupra regiunii cu parfum oriental. La o simplă plimbare prin Istanbul poți descoperi centrul istoric și cultural Sultaahmet, în care cele mai importante atracții ce trebuie bifate sunt Hagia Sofia și mausoleele, Moscheea Albastră, Palatul Topkapi, Basilica Cistern și Hipodromul. Ia pulsul orașului plimbându-te prin celebrul bazar și relaxează-te la o baie hammam, servind o ceașcă de ceai turcesc și poate o baclava.

Pe măsură ce te îndepărtezi de oraș, descoperi peisaje idilice, de la plantații de măslini din apropierea Egeei, până la arhitecturile sculptate în stâncă din regiunea Anatoliana a Cappadociei, unde poți admira frumusețea unui răsărit din balonul cu aer cald.

Pentru iubitorii de stat la plajă, o vacanța in Turcia îți oferă tot ce are mai bun - întinderi ce par nesfârșite de nisip și pline de soare precum Patara (lungă de 18 km) și resorturi ce te antrenează la distracție și relaxare în cele mai prietenoase stațiuni de la mare - Bodrum, Antalya, Kusadasi ori Marmaris.

Și pentru că marea este mereu responsabilă cu pofta de mâncare crescută, te poți lăsa purtat de aromele unui kebap anatolian, dar numai după ce ai servit micul-dejun, ce abundă în legume proaspete, brânzeturi, fructe. Încearcă puțin și din bunătățile tradiționale turcești și nu refuza o porție de lahmacun, kofte sau manti. Meniul nu este complet dacă nu adaugi și un strop de dulceață din baklavaua ce abundă de miere sau dintr-un cubuleț de lokum (rahat turcesc), bineînțeles alături de un ceai.

Vacanțe în Grecia

O desfătare pentru simțuri, ținuturile elene te provoacă să descoperi cele mai frumoase plaje, de o diversitate fără margini. De la cele cu nisip fin si peisaje domoale, pana la cele stâncoase, de culoare albă sau roz, ori cu pietricele atent șlefuite de valurile înspumate ale mării. Vorbind de mare, turcoazul său fermecător te hipnotizează și te invită la activități subacvatice, ideale pentru amatorii de explorare și adrenalină.

Te sfătuim să nu ratezi cea mai apropiată plajă de București, Vouliagmeni Beach (situată la numai 750 km distanță), să descoperi epava din Navagio Bay, Zakynthos, peisajul lunar al Sarakiniko Beach, Milos sau nisipul negru, vulcanic, al întinderii spectaculoase din Kamari, Santorini.

În pauzele de stat la plajă și distrat în valurile înspumate ale Mediteranei, pornește într-o călătorie în trecut, descoperind multitudinea de obiective turistice pe care o are Grecia. Vizitează Acropolis, cel mai antic sit arheologic din lume, pe care îl poți admira semeț din aproape orice punct al Atenei. Mergi mai departe spre un peisaj stâncos și abrupt, ce găzduiește Meteora, unul dintre cele mai importante complexe de mânăstiri ortodoxe din Grecia, după cele de la Muntele Athos. Pornește într-o călătorie către centrul lumii, după cum era considerat de către grecii antici Templul din Delphi și retrăiește emoția Jocurilor Olimpice descoperind ruinele antice din orașul Olimpia.

Și cum atâtea activități sigur te vor invita să te așezi la masă, află că în Grecia nu poți să nu iei loc la o tavernă, să deguști fructe de mare proaspete, o porție de doradă, alături de o salată tsatsiki și un pahar brumat de bere. Printre cele mai iubite preparate tradiționale se numără melitzanosalata, dolmadakia, moussaka, sau souvlaki. Cum grecii sunt extrem de ospitalieri, te vor surprinde cu o porție de fructe sau poate una de baclava, cataif ori loukoumades, din partea casei.

Vacanțe în Spania

Atât de diversă și totuși atât de frumoasă, Spania reunește toate atributele unei destinații de vacanță complete. Poți lua la pas orașele înfloritoare precum Madrid, Barcelona, Sevilla sau Valencia descoperind principalele atracții turistice ale zonei și admirând arhitectura impresionantă a clădirilor. Sau poți alege destinații inedite precum Tenerife sau Palma de Mallorca, unde distracția este la ea acasă.

Pentru “insula eternei primăveri”, pe care domnește tăcută forța vulcanului Teide, ai nevoie de mai multe vizite, căci multitudinea de peisaje trebuie admirată în tihnă. Începând cu plimbările prin pădurile tropicale, drumețiile pe cel mai înalt munte spaniol, admirând peisajul vulcanic spectaculos și încheiând cu vizite la muzee și distracția la carnavalul la fel de caliente ca cel din Rio, Tenerife nu este un loc în care să te plictisești.

Plajele cu nisip negru din zona de nord sunt eclipsate de cele aurii, cu nisip fierbinte și terase ce îți potolesc setea cu un pahar de Sangria. Cei mici sunt bine-veniți și ei în acest univers inedit, iar parcurile naturale, unde puteți face cunoștință cu o mulțime de specii de animale sunt o încântare și pentru adulți.

Pe de altă parte, Palma de Mallorca oferă cadrul perfect pentru a petrece o zi de vară completă. Poți începe cu o porție de bălăceală și stat la soare pe una dintre cele 260 de plaje, unde palmierii îți servesc drept adăpost în fața razelor, iar valurile turcoaz te răcoresc. Distracție vei găsi pe Magalluf, liniștea este pe Cala Mayor iar sporturile nautice și picnicurile au loc la Es Trenc.

Îți vei putea lua doza de energie oprindu-te la unul dintre restaurantele din zonă sau servind un tapas rapid la bar, satisfăcându-ți nu doar foamea ci și poftele de gurmand cu ajutorul preparatelor de tot felul.

Îmbină cultura și istoria locului la o plimbare antrenantă prin oraș, descoperind o mulțime de muzee, galerii de artă, palate, castele și catedrale gotice, printre care și Catedrala La Seu. Nu rata Muzeul Național Mallorca, situat în zona veche a orașului, precum și castelul Bellver, două atracții turistice de top ale acestei destinații.

Relaxează-te la o sesiune de shopping, căci Mallorca nu face rabat de la magazine la toate colțurile de stradă. Fie că vorbim de cele cu specific culinar, de unde poți achiziționa ingrediente speciale pentru următorul tău meniu, fie că alegi obiectele vintage pe care să le iei drept amintire acasă, ori pur și simplu îți dorești o plimbare la mall pentru a-ți reînnoi garderoba, aici e Raiul amatorilor de cumpărături.

Spectaculoase, complexe și antrenante, destinațiile de vacanță propuse de Christian Tour te poartă într-o oază de relaxare, adrenalină și arome diverse, exact ceea ce ai nevoie atunci când visezi la concediu.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cum să te bucuri de magia cumpărăturilor de sezon în mod responsabil și echilibrat, protejându-ți viitorul financiar
(P) Cum să te bucuri de magia cumpărăturilor de sezon în mod responsabil și echilibrat, protejându-ți viitorul financiar

Fiecare sfârșit de an vine cu o perioadă intensă de cumpărături. Startul este dat de Black Friday, când reducerile și ofertele apar la tot pasul, iar tentația de a pune în coș cât mai multe produse este extrem de mare.

(P) DraculaLand – cea mai mare destinație de entertainment din Europa, la doar 20 de minute de București
(P) DraculaLand – cea mai mare destinație de entertainment din Europa, la doar 20 de minute de București

România intră pe harta marilor destinații mondiale de divertisment.  

(P) Kaufland susține prima ediție a Galei Timp pentru Bine – 300.000 de euro pentru cauze sociale și sportive
(P) Kaufland susține prima ediție a Galei Timp pentru Bine – 300.000 de euro pentru cauze sociale și sportive

Kaufland România a susținut prima ediție a Galei „Timp pentru Bine”, un eveniment caritabil ce a strâns 300.000 de euro pentru cauze sociale și sportive.  

Recomandări
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington

Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în timp ce Kievul se pregătește să discute cu SUA despre încheierea unui acord de pace.

MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș
MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că, în timpul campaniei pentru alegerile locale parțiale, au fost înregistrate 21 de sesizări privind posibile fapte nelegale, dintre care 13 au fost confirmate, iar șase sunt încă investigate.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.