Încă 2 școli se închid din cauza gripei. Mai mult de o treime dintre elevi erau absenţi

×
Codul embed a fost copiat

Din cauza virozelor respiratorii, două școli gimnaziale din Câmpulung Muscel, județul Argeș, au fost închise!

40% dintre elevi lipsesc de la cursuri și, potrivit unei circulare a direcției județene de sănătate publică Argeș, activitatea în școli sau grădinițe e suspendată chiar și când absentează 20%.

Într-una dintre școli, copiilor li s-a cerut să revină luni, după orar normal. Însă la cealaltă școală, situația este incertă.

Directorul școlii Nanu Muscel a anunțat, încă de miercuri, că joi și vineri elevii și profesorii vor rămâne acasă, timp în care școala va fi igienizată. Marți au lipsit 270 de copii, adică mai bine de 40% dintre elevii școlii.

Nu toți au fost diagnositicați, însă. Unii aveau simptome ușoare de răceală, dar au lipsit, din prudență.

Citește și
ambulanta
O femeie diagnosticată cu gripă pe baza testului rapid a murit la Spitalul din Sibiu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Steluța Popescu, director școala Nanu Muscel: ”Am decis să suspendăm cursurile în data de 30 și 31 ianuarie, cu recuperarea materiei pe parcursul semestrului al 2-lea. Spre binele copiilor, am vrut să facem acest lucru”.

Părinții spun că se simt mai în siguranță cu copiii acasă și școala igienizată.

Iuliana Ungureanu, părinte: ”M-am bucurat, în sensul că este o metodă de a preveni răspândirea virozelor, care sunt sunt din ce în ce mai virulente în această perioadă."

Și o învățătoare, mamă a unei fetițe din clasa a 5-a, consideră măsură utilă.

Ruxandra Vlădoiu, învățătoare și mamă: "Pentru copii este o siguranță, pentru că prevenim îmbolnăvirea celorlalți copii.”

Gheorghe Ghinescu, director școala Oprea Iorgulescu din Câmpulung: "Am făcut de dimineață un consiliu de administrație în regim de urgență, că am observat că numărul absenților creștea de la zi la zi. Am ajuns astăzi în situația de 37%, de la ciclul primar, să absenteze și, pentru sănătatea copiilor, am cerut DSP și Inspectoratului Școlar să suspendăm, astăzi, cursurile.”

Și în alte zone s-a luat această măsură; în București, de pildă, 14 şcoli şi grădinţe au cursuri suspendate joi și vineri, din cauza gripei sau a virozelor respiratorii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un băiat de 12 ani din București a murit din cauza gripei. Bilanțul primei săptămâni epidemice
Un băiat de 12 ani din București a murit din cauza gripei. Bilanțul primei săptămâni epidemice

Am încheiat oficial prima săptămână epidemică, dar vestea cumplită este că un copil de 12 ani a murit din cauza gripei. Era elev în clasa a șasea, făcea sport de performanță și nu avea nicio boală cunoscută.

O femeie diagnosticată cu gripă pe baza testului rapid a murit la Spitalul din Sibiu
O femeie diagnosticată cu gripă pe baza testului rapid a murit la Spitalul din Sibiu

O femeie de 90 de ani, diagnosticată cu gripă pe baza testului rapid, a murit la Spitalul Judeţean Sibiu. În unitatea medicală, pe Secţia Terapie Intensivă, mai sunt internaţi trei pacienţi cu infecţii respiratorii.

Opt decese din cauza gripei, în România. Grădinițe și școli închise, în Capitală
Opt decese din cauza gripei, în România. Grădinițe și școli închise, în Capitală

Gripa sezonieră continuă să facă victime: sunt deja opt persoane decedate din cauza acestui virus, ultimele trei fiind din Prahova și Bistrița-Năsăud.

Firea: Sunt 1.404 de cazuri de gripă raportate în Capitală, dar numărul este mult mai mare
Firea: Sunt 1.404 de cazuri de gripă raportate în Capitală, dar numărul este mult mai mare

Cabinetele medicale şcolare au raportat marţi dimineaţă 1.404 cazuri de gripă sezonieră, anunţă primarul general, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.