O nouă explicaţie pentru "balena-spion" din Rusia. Ce misiune ar fi avut de fapt

×
Codul embed a fost copiat

Balena albă, descoperită în largul coastelor norvegiene ale Oceanului Arctic și suspectată că ar fi fost antrenată de ruși pentru a-i spiona pe norvegieni, nu ar fi de fapt un agent al Kremlinului.

 

Balena albă a fost descoperită la sfârşitul lunii aprilie pe coastele de nord ale Norvegiei. Un pescar a observat că beluga care s-a apropiat de barca lui purta un ham special pentru echipamente video.

Bărbatul a reuşit să scoată aparatul respectiv de pe balenă, iar la o analiză ulterioară a observat că pe cataramă avea litere ruseşti. Drept urmare, experţii norvegieni susţin acum că beluga a fost special antrenată de ruşi pentru a-i spiona. Coincidenţă sau nu, Rusia are o bază navală în regiune. În plus, sovieticii au dresat în trecut mamifere subacvatice pentru a le folosi în scopuri militare.

 

Citește și
balena patrupeda
Resturile unei balene cu 4 picioare, găsite în Peru. Cum mergea pe uscat
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un diplomat susţine că Rusia ar folosi balene pentru alte scopuri

 

Însă un fost diplomat norvegian, Morten Vikeby, are o explicaţie mult mai simplă. El spune că, atunci când a văzut imagini cu beluga, şi-a amintit de ea dintr-un vizită de acum un deceniu într-un centru de terapie din Rusia. Copiii cu dizabilităţi mentale erau lăsaţi să înoate în bazin cu balena albă.

Vikeby, care a fost consul la Murmansk, susţine că balena-spion ar putea fi cea pe care a văzut-o în Rusia sau una cu un scop similar. Pe de altă parte, autorităţile ruse nu au făcut până acum nicio declaraţie despre mamiferul marin, care pare că nu vrea să mai plece din Norvegia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Rusia, suspectată că dresează balene și le montează camere video pentru spionaj
Rusia, suspectată că dresează balene și le montează camere video pentru spionaj

Incident bizar în largul coastelor norvegiene din Oceanul Arctic.

Resturile unei balene cu 4 picioare, găsite în Peru. Cum mergea pe uscat
Resturile unei balene cu 4 picioare, găsite în Peru. Cum mergea pe uscat

Paleontologii au descoperit într-o regiune de coastă din Peru fosilele bine conservate ale unui strămoş al balenelor, un animal amfibiu şi patruped,

Balenă gestantă, eșuată pe o plajă. Descoperirea făcută în stomacul ei
Balenă gestantă, eșuată pe o plajă. Descoperirea făcută în stomacul ei

În carcasa unei balene gestante, care a eşuat săptămâna trecută pe o plajă din Sardinia, au fost descoperite 22 de kilograme de plastic, au anunţat ministrul Mediului din Italia şi un ONG specializat în protejarea vieţii marine.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.