ANM: Risc însemnat de avalanșă la munte. Zonele în care va ninge în următoarele 48 de ore

avalansa autostrada
Pro TV

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că duminică există un risc însemnat de producere a avalanșelor în majoritatea masivelor montane.

La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil şi umezit şi va îngheţa, iar zăpada proaspăt depusă nu va avea stabilitate. În plus, în zonele unde există depozite însemnate de zăpadă riscul de avalanşe este mai ridicat, informează News.ro.

Potrivit ANM, în Munţii Făgăraş, în Munţii Bucegi, în masivele Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu, în Munţii Vlădeasa – Muntele Mare, în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali (zona Munţilor Rodnei) şi în Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali (zona Munţilor Călimani–Bistriţei-Ceahlău) este risc însemnat de producere a avalanşelor.

Pe o scară de la unu la cinci, unde unu este risc redus, iar cinci este risc foarte mare, meteorologii au stabilit că, până luni seară la ora 20.00, riscul este de gradul trei.

„La peste 1.800 m, stratul de zăpadă este instabil şi umezit în partea sa superioară, iar odată cu uşoară scădere a temperaturilor va îngheţa. În următoarele 48 de ore, temporar va ninge şi se vor depune câţiva centimetri de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa avalanşe de dimensiuni mici şi izolat medii, riscul fiind crescut la supraîncărcări slabe. În zonele unde există depozite însemnate de zăpadă riscul de avalanşe este mai ridicat”, au transmis meteorologii.

Citește și
avalansa autostrada
Momentul în care o avalanșă acoperă o autostradă din Colorado
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Potrivit acestora, în zonele mai joase sunt posibile precipitaţii mixte, pe alocuri însemnate, cumulând 15 – 20 de litri pe metru pătrat.

În multe zone montane, grosimea stratului de zăpadă este consistentă. Cel mai gros strat, peste 230 de centimetri, este la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş. Mai sunt 140 centimetri de zăpadă la Vârfu Ţarcu, 130 centimetri la Vârfu Omu, 76 centimetri la Păltiniş, 68 centimetri la Sinaia, 54 centimetri la Parâng, 38 centimetri la Predeal şi 9 centimetri la Fundata.

În Carpaţii Orientali, stratul de zăpadă are 99 centimetri la Călimani, 114 centimetri la Vârful Lăcăuţi, 90 centimetri la Bucin, 79 centimetri la Vârful Ceahlău-Toaca, 35 centimetri la Iezer - Vârful Pietrosul Rodnei şi 15 centimetri la Poiana Stampei.

În Carpaţii Occidentali, stratul de zăpadă are 80 centimetri la Stâna de Vale, 79 centimetri la Semenic, 66 centimetri la Vlădeasa cota 1400 m, 37 centimetri la Vârful Vlădeasa şi 10 centimetri la Roşia Montană. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Momentul în care o avalanşă porneşte de pe un versant, surprins în Norvegia
Momentul în care o avalanşă porneşte de pe un versant, surprins în Norvegia

O localnică a surprins momentul în care o avalanşă porneşte de pe un versant şi se năpusteşte asupra unui sat de la poale, din Norvegia.

Momentul în care o avalanșă acoperă o autostradă din Colorado
Momentul în care o avalanșă acoperă o autostradă din Colorado

Zăpada antrenată într-o imensă avalanșă aproape că a acoperit o autostradă din Colorado, duminică, și mulți șoferi spun că au avut mare noroc.

Bărbat îngropat de viu în zăpadă de o avalanşă, în timp ce schia. Cum a fost găsit
Bărbat îngropat de viu în zăpadă de o avalanşă, în timp ce schia. Cum a fost găsit

Viscol și avalanșe în munții Tatra, din Slovacia.

Schior salvat dintr-o avalanșă după doar 75 de secunde: „L-am lovit cu lopata în cască”
Schior salvat dintr-o avalanșă după doar 75 de secunde: „L-am lovit cu lopata în cască”

Un schior american a fost la un pas de moarte, când a fost îngropat sub zăpadă pe un munte din statul Utah. Camera video instalată pe casca de protecţie a surprins avalanșa.

Avalanşă pe una dintre cele mai populare pârtii de schi. Turişti dispăruţi sub zăpadă
Avalanşă pe una dintre cele mai populare pârtii de schi. Turişti dispăruţi sub zăpadă

Mai multe persoane au fost luate marţi de o avalanşă pe o pârtie de schi în staţiunea elveţiană Crans-Montana, a anunţat poliţia cantonului Valais, relatează AFP şi Reuters.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.