Un bărbat a trecut printr-o operație de 10 ore pentru ca medicii să-i replanteze mâna amputată

operatie
Getty

Un bărbat care a suferit un accident de muncă în urma căruia i-a fost amputată mâna dreaptă, a fost supus unei intervenții chirurgicale care a durat 10 ore.  

Intervenția de replantare a mâinii a avut loc la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş și a durat 10 ore. La trei zile de la intervenţie, medicii anunţă că operația a fost încheiată cu succes, iar pacientul are o evoluţie favorabilă.

Bărbatul a trecut printr-un accident de muncă în care i-a fost amuptată mâna dreaptă în zona oaselor metacarpiene.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de Spitalul, Judeţean Târgu Mureş, pacientul, un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Sibiu, a suferit un accident de muncă, soldat cu amputaţie transmetacarpiană, în ziua de 29 septembrie, în jurul orei 13:00.

El a fost dus cu elicopter SMURD la unitatea sanitară din Târgu Mureş, unde a ajuns în jurul orei 15:00, iar jumătate de oră mai târziu era în sala de operaţii.

Citește și
operatie
Frați siamezi uniți în zona craniului, despărțiți printr-o operație care a durat 33 de ore | FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Intervenţia a durat aproximativ 10 ore şi a fost încheiată cu succes, cu replantarea segmentului amputat. În acest moment, pacientul este monitorizat şi supravegheat postoperator în cadrul Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, fiind stabil hemodinamic şi respirator şi cu evoluţie locală favorabilă. Intervenţia s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie plastică, iar echipa care a realizat întervenţia este formată din Conf. Dr. Cristian Trâmbiţaş, medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă, Dr. Nyiri Emese, medic primar ATI, Dr. Laurenţiu Sabou şi Dr. Balint Orsolya, medici rezidenţi chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă”, au transmis oficialii spitalului din Târgu Mureş, conform news.ro. 

Aceştia precizează că intervenţia de replantare a mâinii bărbatului a fost „doar începutul unui adevărat maraton de intervenţii desfăşurat în weekend de către echipa de medici a Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă” de la spitalul Judeţean Târgu Mureş.

În total, echipa medicală a intervenit la opt cazuri, între care cel al unui pacient cu traumatism produs prin tăiere cu drujba, adus din Miercurea Ciuc, cvasiamputaţie police, adus din Braşov, plagă muşcată de câine – regiunea ahiliană cu defect de părţi moi venit la spital din Mureş, accident casnic – arsură la nivelul feţei şi toracelui anterior, tot din Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, prins în flagrant când lua mită. Suma imensă primită pentru o operație
Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, prins în flagrant când lua mită. Suma imensă primită pentru o operație

Este din nou scandal în lumea medicală. Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, șeful secției de chirurgie de la ''Institutul de Boli Cardio-vasculare'', ar fi fost prins în flagrant în timp ce ar fi luat mită pentru o operație.

Frați siamezi uniți în zona craniului, despărțiți printr-o operație care a durat 33 de ore | FOTO
Frați siamezi uniți în zona craniului, despărțiți printr-o operație care a durat 33 de ore | FOTO

Medicii chirurgi din Brazilia au reușit să despartă, printr-o serie de operații complexe care au durat 33 de ore, doi frați siamezi care erau uniți în zona craniului.  

Daniel Onoriu, salvat de dragostea soției după 55 de zile în comă. „Este îngerul meu, trimis din cer de Dumnezeu”
Daniel Onoriu, salvat de dragostea soției după 55 de zile în comă. „Este îngerul meu, trimis din cer de Dumnezeu”

Daniel Onoriu a povestit despre drama prin care a trecut după ce a suferit o operație de micșorare a stomacului în Turcia.

Miss Brazilia 2018 a murit la 27 de ani după o operație de scoatere a amigdalelor
Miss Brazilia 2018 a murit la 27 de ani după o operație de scoatere a amigdalelor

Gelycy Correia, Miss Brazilia 2018, a murit la 27 de ani în urma unor complicații suferite după o operație de scoatere a amigdalelor.

Cum se simte Ozzy Osbourne după ultima intervenție chirurgicală
Cum se simte Ozzy Osbourne după ultima intervenție chirurgicală

Ozzy Osbourne se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Artistul a trecut, luni, printr-o intervenție chirurgicală majoră. Soția sa, Sharon Osbourne, i-a asigurat pe fani că solistul trupei Black Sabbath se simte bine momentan.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.