Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, prins în flagrant când lua mită. Suma imensă primită pentru o operație

×
Publicitate

Este din nou scandal în lumea medicală. Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, șeful secției de chirurgie de la ''Institutul de Boli Cardio-vasculare'', ar fi fost prins în flagrant în timp ce ar fi luat mită pentru o operație.

Surse din rândul anchetei susțin că medicul în vârstă de 63 de ani ar fi cerut și primit o mie de euro.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție au descins, luni dimineață în biroul sau. Acum, o săptămână un alt medic cunoscut șef de secție la Spitalului Militar Central a fost pus sub control judiciar tot pentru luare de mită.

Luni seara, medicul a fost reținut pentru 24 de ore.

Cine este medicul prins în flagrant

Doctorul Marinică Gașpar este unul dintre cei mai renumiți chirurgi din vestul țării. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1986, iar în CV-ul său figurează numeroase stagii de pregătire și specializări în străinătate, în chirurgie cardiologică minim invazivă și robotică. 

Este profesor universitar la Reșița, membru activ al Asociației Europene pentru Chirurgie Toracică și al Societății Internaționale pentru Transplant de Inimă și Plămâni.

Din 2003, conduce secția de chirurgie a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Este cunoscut și pentru faptul că acum opt ani l-a operat pe actorul Mircea Albulescu, internat pe atunci în stare gravă.

Acum, acuzatii grave planează asupra sa, iar procurorii au deschis o anchetă. Potrivit Direcției Generale Anticorupție, ofițerii DGA au organizat luni un flagrant la Institutul de Boli Cardiovasciulare.

Apoi, medicul a stat de vorbă mai multe ore cu anchetatorii în biroul unde ar fi primit banii. Plângerea ar fi venit de la un pacient căruia i s-ar fi cerut șpagă 1.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală.

Gordana Bogosov, purtător de cuvant Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș: "În cauză, a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită în formă continuată."

Conducerea ''Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara'' a reacţionat în urma percheziţiilor pe care Direcţia Generală Anticorupţie le-a făcut în cabinetul medicului Marinică Gaspar: "Astăzi (luni - n.red.) am fost informați despre începerea percheziției biroului domnului profesor universitar doctor Marinica Gaspar, șef secție chirurgie cardiovasculară. Perchezitia a avut ca obiect identificarea mijloacelor materiale care fac obiectul infractiunii de luare de mita. Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara se pronunță ferm împotriva oricărei forme de infracțiune sau coruptie."

Operatiunea ofițerilor anticorupție i-a luat prin surprindere inclusiv pe pacienții care așteptau în fața spitalului.

Femeie: "Nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred că se mai poate așa ceva."

Femeie: "Nu mi se pare ceva corect, pentru că ei au serviciu și sunt plătiți pentru așa ceva."

Potrivit declarației de avere, medicul cercetat avea din salariul de șef de secție și de profesor universitar venituri anuale cumulate de 240.000 de lei. Acesta are și un depozit bancar de 170.000 de euro.

În urmă cu o săptămână, un alt medic cunoscut, cadru militar activ, doctorul Florin Săvulescu, șeful secției Chirurgie II din Spitalul Militar Central, a fost pus sub control judiciar, fiind cercetat tot pentru luare de mită. Acesta este acuzat că ar fi primit de la mai mulți pacienți sau de la rudele acestora bani și bijuterii pentru intervenții chirurgicale și examene de specialitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62290487
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în Japonia pentru a participa la funeraliile fostului premier nipon

''Vrem să devenim partener strategic al Japoniei.'' Este declarația premierului Nicolae Ciucă aflat, într-o vizită oficială în Tokyo, pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului premier nipon - Shinzo Abe.

62184103
Vasile Bănescu a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Care este rolul duhovnicului

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a realizat un mic îndrumar pentru spovedanie. Precizările vin în plin scandal în care este implicat preotul Visarion Alexa, cercetat pentru agresiune sexuală.

62290483
Un bărbat din Olt a murit după ce a mâncat pește preparat în casă. Doctorii nu au găsit în spitale serul salvator

Un bărbat din județul Olt a murit infectat cu toxină botulinică, după ce a mâncat pește prins de el, preparat în casă.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.