Directorul Serviciului Secret american, explicații despre demitere: „Tranziție organizată”

×
Codul embed a fost copiat

Directorul Serviciul Secret american, Randolph Alles, a declarat luni că nu a fost demis, ci că decizia vine ca parte dintr-o „tranziție organizată în cadrul conducerii” Departamentului pentru Securitate Internă.

„Fără îndoială aţi văzut informaţiile din presă cu privire la 'demiterea' mea". Vă asigur că nu este cazul şi, de fapt, administraţia a spus în urmă cu câteva săptămâni că sunt de aşteptat tranziţii la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă ", a afirmat Alles într-un mesaj adresat agenţilor Serviciului Secret, conform Reuters, informează Agerpres.

„Preşedintele a ordonat o tranziţie organizată la nivelul conducerii acestei agenţii şi intenţionez să respect acest ordin", a precizat Alles.

Luni, postul de televiziune CNN a informat că preşedintele Donald Trump a cerut demiterea directorului Serviciului Secret.

Purtătoarea„ de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a informat că postul lui Alles va fi preluat în mai de James Murray, agent de carieră.

Citește și
agenti Secret Service
Român arestat de Serviciul Secret în SUA. Acuzaţiile sunt extrem de grave
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Fost spion britanic angajat să obțină informații sensibile din Guvernul României pentru Adamescu
Fost spion britanic angajat să obțină informații sensibile din Guvernul României pentru Adamescu

Un fost șef din MI6, serviciul secret britanic, și un apropiat al Liberal Democraților au folosit ofițeri de informații în rezervă pentru a obține informații ”sensibile” din surse din Guvernul României pentru a ajuta un român bogat acuzat de corupție.

Român arestat de Serviciul Secret în SUA. Acuzaţiile sunt extrem de grave
Român arestat de Serviciul Secret în SUA. Acuzaţiile sunt extrem de grave

Un cetăţean român a fost pus sub acuzare în Statele Unite, în urma unei ample fraude cu carduri.

Directoarea Secret Service a demisionat. Julia Pierson era de 30 de ani in serviciul de securitate de la Casa Alba
Directoarea Secret Service a demisionat. Julia Pierson era de 30 de ani in serviciul de securitate de la Casa Alba

Directoarea Secret Service - serviciul de elita insarcinat cu protectia presedintelui american - a demisionat, dupa o serie de incidente scandaloase care au creat imaginea unui lider slab pazit.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.