Gigantul auto care s-a format în Rusia, după ce a preluat fabricile Volkswagen și acum Hyundai

Hyundai

Hyundai, producătorul sud-coreean cu tradiție pe piața auto, a decis să renunțe la operațiunile din Rusia. Hyundai vinde cele două fabrici pe care le deținea acolo unei companii locale.

Hyundai Motor a semnat un acord privind vânzarea celor două fabrici din Rusia, grupul sud-coreean devenind astfel cel mai recent producător auto global care se retrage de pe piaţa rusă, după invadarea Ucrainei de către Moscova, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Cumpărătorul rus Art-Finance a precizat că a finalizat săptămâna aceasta achiziţionarea uzinei Hyundai din Sankt Petersburg şi a primit aprobare pentru tranzacţie de la Guvernul rus şi de la Serviciul federal antimonopol. Activele Hyundai vor fi integrate în AGR Group, deţinut de Art-Finance.

Compania rusă a precizat că activele „includ două unităţi de producţie din Sankt Petersburg: o fabrică în zona industrială Kamenka şi o uzină în zona industrială Shushary".

Capacitatea anuală combinată a celor două facilităţi este de aproximativ 300.000 de vehicule.

Citește și
Jaguar
Salonul Auto de la Geneva. Jaguar prezinta masina cu motor V8 de cinci litri, care poate atinge 321 km/h
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Art-Finance este deţinută de către Andrei Pavlovich, care a achiziţionat în mai 2023 activele din Rusia ale Volkswagen.

Majoritatea producătorilor auto din Europa, Japonia şi Coreea de Sud şi-au suspendat producţia şi au ieşit de pe piaţa rusă în urma invaziei din februarie 2022.

Grupul francez Renault a vândut pentru doar o rublă statului rus participaţia majoritară pe care o deţinea la producătorul auto rus Avtovaz, cu opţiunea de a o răscumpăra în termen de şase ani. Similar, Nissan şi-a vândut activele pentru un euro.

În decembrie, Hyundai Motor anunţa că intenţionează să-şi vândă activele din Rusia pentru 10.000 ruble (111,69 de dolari), înregistrând pierderi de 287 miliarde woni (214,7 milioane de dolari). Operaţiunile la principala sa fabrică au fost suspendate în martie 2022.

Asociaţia Producătorilor de Automobile din China anunţa, luna aceasta, că Rusia a fost principala destinaţie pentru exporturile de automobile chineze în 2023, în condiţiile în care a primit peste 841.000 de vehicule în primele 11 luni ale anului, mai mult decât dublu faţă de numărul doi, Mexicul.

Producătorii auto chinezi au profitat de retragerea companiilor occidentale după invazia rusească din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
VIDEO. Cinci adolescenţi au murit într-un Hyundai izbit de un copac, pe un drum din Rusia
VIDEO. Cinci adolescenţi au murit într-un Hyundai izbit de un copac, pe un drum din Rusia

Cinci adolescenți au murit pe loc, într-un accident auto teribil care s-a produs în dimineața zilei de 18 aprilie, în Novocherkassk, o localitate din Rusia.

Salonul Auto de la Geneva. Jaguar prezinta masina cu motor V8 de cinci litri, care poate atinge 321 km/h
Salonul Auto de la Geneva. Jaguar prezinta masina cu motor V8 de cinci litri, care poate atinge 321 km/h

Este anul masinilor super-rapide la Salonul auto de la Geneva, care isi deschide marti portile pentru jurnalisti. Jaguar, Bugatti si Lamborghini vor prezenta modele noi.

Mesajul vizibil din spatiu care a strans peste 3,6 milioane de vizualizari. Ce i-a scris o fetita tatalui sau astronaut
Mesajul vizibil din spatiu care a strans peste 3,6 milioane de vizualizari. Ce i-a scris o fetita tatalui sau astronaut

Gest emotionant facut de o fata de 13 ani din SUA. Micuta a vrut sa-i trimita un mesaj tatalui ei, un astronaut care momentan se afla pe Statia Spatiala Internationala. Iar cei de la Hyundai au ajutat-o.

Hyundai, record de lansari. i20, i30 si i40, trei modele noi intr-o singura zi. FOTO
Hyundai, record de lansari. i20, i30 si i40, trei modele noi intr-o singura zi. FOTO

Coreenii s-au trezit la sfarsitul anului sa incurce planurile concurentei pe 2015. Masinile s-au schimbat mult.

Guvernul american a amendat Kia si Hyundai cu 200 de milioane de dolari. Cum pacaleau clientii la consum
Guvernul american a amendat Kia si Hyundai cu 200 de milioane de dolari. Cum pacaleau clientii la consum

Americanii le-au declarat razboi producatorilor auto care mint in privinta consumului.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.