DNA: Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, urmărit penal pentru certificatul de revoluționar

×
Codul embed a fost copiat

Fostul parlamentar PSD Cătălin Rădulescu, supranumit ”deputatul Mitralieră” de unele publicații, este urmărit penal de către DNA pentru complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și fals în declarații .

Procurorii DNA îl acuză că ar fi obținut ilegal certificatul de revoluționar, după ce ar fi declarat, în mod fals, că ar fi participat activ la revoluția din 1989 în București și Timișoara.

De fapt, Rădulescu ar fi avut activitate revoluționară doar în Pitești, și după numai după fugă lui Nicolae Ceaușescu.

În acest dosar sunt urmăriți penal și alți funcționari.

Mai exact, potrivit unui comunicat, Rădulescu are un certificat de revoluționar emis pe numele său, ”deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Citește și
Catalin Radulescu
Deputatul Cătălin Rădulescu, atac furibund la PSD: „Inculți, analfabeți, informatori și delatori”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Astfel, doi membri ai Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant ar fi admis cererea formulată de Rădulesc și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații în care fostul parlamentar PSD ar fi afirmat că a fost revoluționar în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989.

”Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că suspectul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.

Urmare a acestor demersuri, suspectului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de “Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 01.01.2015, în total 143.420 lei.” - se mai arată în comunicatul DNA.

În octombrie, Rădulescu a anunțat că s-a înscris în Partidul Ecologist, deşi susținea că nu i-a fost uşor după 26 de ani de viaţă politică în PSD.

El a fost dat afară din PSD după ce a lipsit de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, din luna august, ședință care nu a mai avuit loc din cauza lipsei cvorumului.

Reacția lui Cătălin Rădulescu: ”Este o mizerie pe o plângere făcută de nu știu cine”

 

Este o mizerie pe o plângere făcută de nu știu cine! Am dat declarație procurorului de caz, voi depune un memoriu in care voi prezenta zi de zi toate faptele din 16 decembrie până in 22 , împreuna cu martori ! Este mizerabil, ca un procuror DNA sa emită decizii fără sa cerceteze faptele, sa audieze martorii și sa întrebe de ce eram in Timișoara in per 16-19 dec 88, înainte de a afla că în Timișoara locuiam, acolo terminasem facultatea de medicina și acolo eram însurat ! Metehnele procurorilor Dna criticate de către judecătorii din CSM, sunt aceleași , te considera vinovat de ceva înainte de a cerceta! Mă cunosc toți revoluționarii autentici de peste tot, din 89 și 90,când nu existau " titluri de revoluționar " și a veni după 30 ani, să murdărești imaginea unui revoluționar autentic pentru că a deranjat in activitatea lui de parlamentar, atunci când s-a opus abuzurilor statului paralel, e o practica stalinistă ! Domnul procuror Prună, fratele fostei ministre Prună, trebuie sa cerceteze faptele și sa audieze martorii nu sa emită Comunicate! Voi sesiza SIIJ, Inspecția judiciară și CSM -ul pentru orice fel de abuz și pentru orice fel de practica abuziva care nu mi-ar permite sa prezint probe clare, evidente in apărarea mea!” - a transmis Rădulescu.

Se împlinesc 31 de ani de când flacăra Revoluţiei Române a fost aprinsă la Timişoara

 

În seara zilei de 16 decembrie, câteva sute de oameni s-au strâns în faţa casei pastorului Laszlo Tokes, care urma să fie evacuat, după ce cu o zi în urma mulţi răspunseseră apelului acestuia.

O astfel de iniţiativă era un curaj nebun pentru acele vremuri. Iar lucrurile s-au desfăşurat rapid în zilele ce au urmat şi sângele martirilor a curs sub gloanţele miliţiei, armatei şi securităţii.

Justiţia nu i-a găsit nici astăzi pe toţi cei vinovaţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Deputatul Cătălin Rădulescu: Sunt împotriva obligativităţii vaccinării și a purtării măștii
Deputatul Cătălin Rădulescu: Sunt împotriva obligativităţii vaccinării și a purtării măștii

Abordarea Guvernului, "cu complicitatea PSD", în ceea ce priveşte pandemia cu noul coronavirus a fost una greşită, a afirmat, miercuri, deputatul Cătălin Rădulescu.

Deputatul Cătălin Rădulescu, atac furibund la PSD: „Inculți, analfabeți, informatori și delatori”
Deputatul Cătălin Rădulescu, atac furibund la PSD: „Inculți, analfabeți, informatori și delatori”

Deputatul Cătălin Rădulescu spune că s-a înscris în PER, deşi nu i-a fost uşor după 26 de ani de viaţă politică în PSD. Va fi greu ca ecologiștii să treacă pragul electoral de 5% pentru intrarea în parlament, dar în partid sunt „luptători”, spune el.

Ciolacu: Cătălin Rădulescu în acest moment nu are ce să mai caute în interiorul PSD
Ciolacu: Cătălin Rădulescu în acest moment nu are ce să mai caute în interiorul PSD

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu afirmă că deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu, exclus recent din PSD, nu mai are loc în partid în acest moment.

Ceartă în PSD, după moțiunea ratată. Rădulescu: Nu mă duc în Parlament să mor, că vrea Ciolacu
Ceartă în PSD, după moțiunea ratată. Rădulescu: Nu mă duc în Parlament să mor, că vrea Ciolacu

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, l-a acuzat pe colegul său de partid și de Parlament, deputatul Cătălin Rădulescu, că a lipsit intenționat de la votul moțiunii de cenzură de luni, după ce ar fi negociat cu reprezentanții PNL.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.