Cum va fi vremea de Paște 2025. Temperaturi mai mari decât normalul perioadei și ploi în noaptea de Înviere, în unele zone

62446384
Shutterstock

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, a declarat joi, pentru Agerpres, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

"Se pare că, din punct de vedere termic, atât duminică, cât și luni ne păstrăm cu un regim peste ceea ce ar trebui să avem la această dată. Mai exact, temperaturi maxime ce se vor situa, în marea lor majoritate, între 16 și 17 grade, valori estimate pentru zona Litoralului și depresiunile din estul Transilvaniei, și cel mult 23-24 grade, izolat poate chiar 25 de grade Celsius, estimate pentru partea de sud a teritoriului, pentru zona Olteniei și a Munteniei. În restul teritoriului, temperaturile maxime vor înregistra valori de 20 de grade și ușor peste, până la 22-23 de grade Celsius, în condițiile în care vom avea un cer variabil, cu înnorări temporare mai degrabă după-amiaza și seara, în mod deosebit în partea de nord, de centru, de est a teritoriului, unde se vor semnala averse, foarte probabil însoțite și de descărcări electrice. Acest lucru înseamnă că ploile se vor semnala pentru intervale scurte de timp, în noaptea de Înviere", a menționat Șerban.

Temperaturi estimative pentru Sărbătorile Pascale

Specialista ANM a punctat, totodată, că valorile termice minime estimate pentru perioada Sărbătorilor Pascale vor oscila între 4 grade, în zona depresionară din estul Transilvaniei, și 12 grade în partea de vest a teritoriului.

"Temperaturile minime se vor situa între 4 și 5 grade în depresiunea din estul Transilvaniei, și 10-11, chiar 12 grade Celsius, în partea de vest a teritoriului, în mod deosebit în zona deluroasă. În marea lor majoritate, putem spune că vor fi între 6 și 7, spre 9 grade Celsius, în condițiile în care și în noaptea de Înviere vom avea un cer variabil, foarte puțini nori. Poate prin nord, prin centrul Transilvaniei, în zona de nord a Moldovei, doar cu totul izolat, vor fi ploi slabe și în noaptea de duminică spre luni. Luni spre marți, regimul termic va fi unul asemănător, cu un cer variabil, chiar cu perioade fără precipitații. Duminică vom avea un regim termic asemănător, poate chiar cu o vreme în ușoară încălzire în partea de vest a teritoriului, astfel încât luni temperaturile maxime se estimează a fi între 16 și 18 grade și de 23 - 24 de grade, poate chiar 25 de grade, de data aceasta cu cele mai ridicate valori și în vestul teritoriului, nu doar în sud, adică în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia", a subliniat meteorologul.

Cum va fi vremea în București

În ceea ce privește vremea pentru zona Municipiului București, prognoza de specialitate relevă un regim termic cald, cu maxime de până la 25 de grade pentru a doua zi de Paște și cer variabil, cu 8-9 grade în noaptea de Înviere.

"În zona Capitalei, în noaptea de Înviere, estimăm o temperatură minimă de 8 - 9 grade Celsius, cu un cer variabil. Duminică, temperatura maximă va fi de 20 de grade, până în jurul a 23 de grade, iar luni un regim termic un pic mai ridicat de atât, cu 24-25 de grade Celsius, în condiții de cer variabil. La momentul acesta nu se estimează ploi în zona Capitalei", a spus Alina Șerban.

Articol recomandat de sport.ro
După ce a spulberat Roma, Cristi Chivu și-a început conferința vorbind despre Mircea Lucescu
După ce a spulberat Roma, Cristi Chivu și-a început conferința vorbind despre Mircea Lucescu
Citește și...
Temperaturi neobișnuit de scăzute în București în următoarele zile. Care va fi cea mai mică valoare termică înregistrată

Vremea va deveni din ce în ce mai rece, la nivelul Municipiului Bucureşti, în cursul următoarelor zile, valorile termice vor ajunge să se situeze sub normele perioadei, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

Vremea se schimbă radical în România, din cauza unei mase de aer polar. Lapoviţă şi ninsoare, posibil şi în București

Vremea se răceşte accentuat începând de marţi, aşa încât în Săptămâna Mare vor fi precipitaţii mixte, chiar şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, posibil şi în Capitală, cel mai rece fiind în cursul zilei de vineri.

Vremea azi, 6 aprilie. Temperaturi de până la 25 de grade în mare parte din țară. Unde va ploua

Luni se face puțin mai cald, dar se întorc ploile. Acestea apar în ținuturile nordice, în centru și în est, de asemenea, în zona montană. Vântul se întețește în toată țara și atinge viteze mai mari în jumătatea nordică, dar și pe crestele Carpaților.

Recomandări
Vremea se schimbă radical în România, din cauza unei mase de aer polar. Lapoviţă şi ninsoare, posibil şi în București

Vremea se răceşte accentuat începând de marţi, aşa încât în Săptămâna Mare vor fi precipitaţii mixte, chiar şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, posibil şi în Capitală, cel mai rece fiind în cursul zilei de vineri.

PSD vrea un nou protocol al coaliției. Va renunța să dea următorul premier dacă PNL îl înlocuiește pe Bolojan - surse

PSD vrea modificarea protocolului coaliției și este dispus să renunțe la funcția de prim-ministru până la următoarele alegeri dacă PNL alege să îl schimbe pe Ilie Bolojan, transmit surse politice pentru Știrile ProTV.

Medicii de la Spitalul Universitar, şedinţă privind starea lui Mircea Lucescu. Vor stabili cum să intervină

Medicii de la Spitalul Universitar din București se întâlnesc pentru a discuta despere complexitatea cazului lui Mircea Lucescu, aflat la ATI.