Protest in invatamantul prescolar: salarii mici si lipsa spatiilor, printre nemultumiri

×
Publicitate

Aproape 50 de oameni s-au adunat azi in fata Inspectoratului Scolar Judetean Timis. Acestia sunt nemultumiti de salariile mici pe care le primesc si de faptul ca numarul prescolarilor dintr-o grupa este prea mare.

La protestul lor de astazi, timisorenii care au iesit in strada au avut pancarte pe care au scris “Vrem salarii decente”. “De la 1 ianuarie, dupa noua lege, ar trebui sa ni se dea 6% din PIB, dar ni se vor da doar 2%. Oamenii nu mai suporta, colegii din cancelarie ziceau ca vor pleca dincolo chiar si ca menajeri”, a spus un cadru didactic.

La protest au luat parte si cei din personalul nedidactic. Acestia spun ca abia se descurca cu 500 de lei pe luna.

Alaturi de ei au fost lideri ai Sindicatului Independent al Invatamantului Preuniversitar Timis. Acestia sunt nemultumiti de lipsa spatiilor de invatamant prescolar. Ei spun ca unele sali au dubla sau chiar tripla functionalitate, copiii au activitati educative, servesc masa si dorm in aceeasi incapere.

O alta problema este numarul mare de copii la clasa, sub supravegherea unui singur educator. Conform Legii educatiei, grupa cuprinde in medie 15 prescolari si nu trebuie sa depaseasca 20.

“In judetul Timis avem o medie de 21 de prescolari pe grupa in cadrul gradinitelor cu program normal si o medie de 28 de prescolari in gradinitele cu program prelungit”, a spus Virgil Popescu, liderul Sindicatului Independent al Invatamantului Preuniversitar.
 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
„Poli 90 – intre lacrimi si bucurii” – o noua carte despre fotbalul timisorean

Profesorul Gheorghe Popa din Timisoara va lansa luni o noua lucrare despre istoria clubului alb-violet, care implineste 90 de ani in 4 decembrie.

Sezonul cadourilor incepe cu verificari in supermarketuri, macelarii si piete

De la alimente pana la jucarii si decoratiuni de sarbatori, toate sunt luate in vizor de Protectia Consumatorilor si Directia Sanitar-Veterinara.

Ucigasul cu Ferrari, condamnat definitiv. Afla ce pedeapsa a luat si ce spune mama tanarului omorat

Adrian Cocoana a primit astazi sentinta definitiva de la Curtea de Apel Craiova. Mama lui Lucian Reja, tanarul lovit mortal de Ferrariul condus de Cocoana, si-ar fi dorit ca cel care i-a luat viata fiului sau sa primeasca pedeapsa maxima.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.