Program pilot, testat la Politia Locala din Timisoara. Ar putea fi implementat la nivel national

masina politia locala timisoara

 La Politia Locala din Timisoara a fost pus in practica un program pilot, care, daca va da roade, va fi implementat la nivel national.

 Este vorba despre o baza de date unde vor fi introdusi toti timisorenii care incalca legea. In prima faza, cei care gresesc, vor primi un avertisment, iar daca recidiveaza, vor fi amendati. Acest sistem de „atentionare” a fost realizat pentru constientizarea cetatenilor.

„Avem de-a face cu o premiera. Politia Locala trebuie sa fie mai discreta, sa urmareasca ce se intampla, dar in acelasi timp sa fie eficienta. Ei trebuie in primul rand sa ii atentioneze pe cetatenii care gresesc si daca nu se conformeaza, sa le dea amenzi mai mari ca pana acum. Cand cineva greseste, este introdus intr-o baza de date, care le va spune politistilor daca este vorba de o recidiva sau nu. Scopul este ca in Timisoara sa existe o conduita civilizata a cetatenilor”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Programul este deja functional de cateva saptamani in oras, iar numarul amenzilor acordate de politistii locali a scazut in ultima vreme.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Timisorenii care isi scutura covoarele si paturile pe fereastra vor fi amendati, a decis CL
Timisorenii care isi scutura covoarele si paturile pe fereastra vor fi amendati, a decis CL

Timisorenii care isi vor scutura paturile sau covoarele pe ferestre ori pe balcoane vor fi amendati de Politia Locala, in urma unei decizii de marti a consilierilor locali.

Politia Locala ii someaza pe timisoreni sa renunte la antenele “pentru sarbi”
Politia Locala ii someaza pe timisoreni sa renunte la antenele “pentru sarbi”

 Antenele cu care timisorenii prindeau posturile de telviziune sarbesti in perioada comunismului vor disparea de pe imobilele din oras.

Recomandări
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament
Nicușor Dan după „Coaliția de Voință” de la Paris: Garanțiile de securitate acordate Ucrainei vor fi votate în Parlament

Garanțiile de securitate pentru Ucraina vor include „obligații cu caracter obligatoriu” în cazul unui nou atac armat din partea Rusiei, au decis, marți, la Paris, liderii Uniunii Europene împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat
Ce a declarat Maduro în fața instanței din New York, când i s-a cerut să își confirme identitatea. A fost întrerupt imediat

Serviciile secrete americane l-au prevenit pe Donald Trump că nu opoziția, ci tot membri ai regimului Maduro ar fi singurii capabili să mențină stabilitatea Venezuelei.

Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie
Românii vor o apărare mai puternică: peste 70% susțin înarmarea rapidă. Câți vor revenirea la armata obligatorie

Numărul românilor care sunt de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu începe să fie mai mare ca al celor care se opun. Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj Avangarde făcut la finalul anului trecut.