Medicii de familie nu mai asigură consultaţii gratuite. Dialogul cu Guvernul, un eşec

×
Publicitate

De anul viitor, bolnavii vor fi nevoiţi să-şi plătească medicamentele şi controalele. Medicii de familie au anunţat că nu vor mai semna contractele cu casa de asigurări de sănătate şi, prin urmare, nu vor mai presta servicii gratuite.

 

Decizia vine după ce guvernanţii nu au fost capabili să-şi onoreze promisiunile făcute în urmă cu o lună, când doctorii au cerut în stradă mai mulţi bani pentru medicina primară şi înlăturarea birocraţiei.

 

Un bărbat a mers la medicul de familie pentru că îl durea în piept. Ştiind că are probleme vechi cu inima, după ce l-a consultat doctorul l-a trimis să facă şi o electrocardiogramă. Acum, pe acest traseu, pacientul nu a plătit nimic. De anul viitor, va trebui să scoată bani din buzunar pentru astfel de investigaţii. La fel se va întâmpla cu orice consultaţie preventivă la medicul de familie.

Medicii de familie au anunţat că nu vor mai elibera trimiteri către specialişti şi nici reţete compensate de la începutul anului viitor. Iar unii dintre pacienţi vor fi nevoiţi să plătească şi consultaţiile, pentru că nu vor mai fi semnate contractele cu casele de asigurări de sanatate.

Decizia vine după ce Guvernul nu le-a rezolvat cererile medicilor. Acum o lună, premierul promitea că îi va ajuta şi cu mărirea bugetului pentru medicina primară şi cu debirocratizarea sistemului. Autorităţile le-au oferit aproape 300 de milioane de lei, dar medicii de familie spun că banii nu sunt suficienţi.

Atât ministrul sănătăţii, cât şi reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurari de Sănătate spun că au ”toata disponibilitatea pentru dialog şi colaborare”.

 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Fraudă de 1 milion de euro la Institutul de Transplant din Cluj. Cum ar fi acţionat profesorul Lucan

Bănuit de un jaf de proporţii, care a durat un deceniu, renumitul urolog Mihai Lucan urmează să fie adus joi dimineaţa la audieri, la Bucureşti, după ce - la Cluj - procurorii i-au percheziţionat casa mai bine de 17 ore.

Ultimele zile în care firmele pot direcționa 20% din impozitul pe profit pentru o cauză nobilă

În timp ce pe scena politică toată lumea se ceartă și nimeni nu construiește nimic, societatea civilă dă un exemplu. Asociația ''Dăruiește Viață'' ridică un spital pentru copiii bolnavi de cancer.

20 de elevi cu risc de TBC, la o şcoală din judeţul Buzău. Cine i-a îmbolnăvit

Alertă de TBC în localitatea Topliceni, dar şi la un colegiu din oraşul Buzău.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.