Marea Britanie a reuşit să elimine rujeola. România a depăşit 9.000 de cazuri

61871042

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că rujeola a fost eliminată complet în Marea Britanie, pentru prima dată.

OMS cataloghează o boală drept eliminată dintr-o ţară dacă aceasta nu mai circulă de 3 ani , chiar dacă mai există mici focare sub control. Experţii citaţi de BBC afirmă însă că autorităţile de la Londra nu trebuie să slăbească vigilenţa, deoarece Europa este afectată de epidemia de rujeolă declanşată în România în toamna anului trecut.

Cu o săptămână în urmă, Anglia a anunţat că a reuşit să atingă ţinta de 95% din copii vaccinaţi ROR înainte de împlinirea unui an. Ratele de vaccinare ROR au scăzut în această ţară după apariţia studiului fals care susţinea că acest vaccin produce autism.

Potrivit celui mai recent raport al autorităţilor britanice, la ora actuală în Aglia mai sunt doar 60 de cazuri de rujeolă, majoritatea în Londra, boala fiind „adusă” însă din afara ţării. Alte focare sau fost identificare în Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Toate au fost asociate cu epidemia din România.

harta rujeolă Romania

Pe 22 septembrie, numărul îmbolnăvirilor din cauza rujeolei în ţara noastră era 9.289 - dintre care 34 de decese, potrivit statisticilor oficiale. La nivel naţional, judeţele cu peste o mie de cazuri de rujeolă sunt Timiş, Caraş-Severin şi Arad. Boala s-a extins în 41 de judeţe, singurul fără niciun caz fiind judeţul Tulcea.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61452679
Vaccinarea împotriva gripei sezoniere începe după 15 octombrie. Motivul întârzierilor
Suntem în sezonul virozelor, medicii spun că ar trebui să înceapă imunizarea, însă autorităţile din sănătate nu au pregătit vaccinul împotriva gripei.
61911742
Un milion de americani vor fi monitorizați timp de un deceniu. Scopul studiului
În Statele Unite s-a dat startul unui studiu medical fără precedent.
61911673
Motivele pentru care românii ar putea refuza vaccinarea. Propunerea unui senator
Românii ar trebui să aibă posibilitatea de a refuza vaccinarea, dacă nu cred că le face bine sau le interzice religia.