Iohannis: Acest atac terorist asupra Israeului e evident în sprijinul Rusiei. Vom afla cine a stat în spatele acestui atac

Klaus Iohannis
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele Klaus Iohannis este de părere că atacul terorist din Israel este ”evident în sprijinul Rusiei” și că ”în plan global vor exista anumite schimbări de abordări”, după declanșarea acestui război în Orientul Mijlociu.  

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut aceste declarații în Budapesta, unde se află într-o vizită oficială, la invitația omologului său maghiar.

„În ce priveşte situaţia din Israel, eu am condamnat din prima clipă atacul terorist de mare amploare asupra Israelului şi am spus imediat că Israelul are tot dreptul să se apere. Imaginile pe care le vedem sunt imagini de groază. Sute şi sute de civili măcelăriţi de acest atac terorist de amploare. Acest atac trebuie condamnat prin toate formele diplomatice de exprimare şi speranţa noastră este să termine această situţie cât se poate de curând. Noi suntem solidari cu Israel, şi România evident este pregătită să intervină cu ajutoare, atunci când acestea vor fi solicitate. În ce priveşte impactul acestui război el va exista. Deci acest atac terorist de amploare asupra Israelului va schimba multe relaţii şi nu numai în Orientul Mijlociu, ci în plan global vor exista anumite schimbări de abordări.”, a afirmat Klaus Iohannis, la Budapesta, potrivit News.ro.

„În ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, din păcate, putem să constatăm că acest atac terorist asupra Israelului este evident în sprijinul Rusiei, fiindcă atenţia mondială acum trebuie să se îndrepte spre două focare. Vom afla cine a stat în spatele acestui atac şi care a fost strategia politică, dar urmări cert vor fi peste tot”, a mai spus şeful statului.

Pe de altă parte, Parlamentul României a adoptat miercuri o declaraţie privind atacurile teroriste îndreptate împotriva Statului Israel şi a populaţiei civile, în care condamnă cu fermitate atacurile organizaţiei teroriste Hamas.

Citește și
israel
Originile românești ale imnului de stat al Israelului. A fost compus în Moldova și are la bază o melodie populară
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Gaza a rămas fără electricitate. În Guvernul din Israel s-a format un Cabinet de Război

hamas
Bilanţul victimelor Hamas din Israel a ajuns la 1.200 de morţi. Alte 2.800 de persoane au fost rănite

Bilanţul tragic al ofensivei mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului a urcat la peste 1.000 de morţi.  

israel atac
Atacul Hamas împotriva Israelului, catalogat drept „o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat, marţi seară, în cursul unei discuţii telefonice cu preşedintele american, Joe Biden, că atacul Hamas asupra Israelului a fost "de o sălbăticie nemaivăzută de la Holocaust".

erdogan si putin
Putin, discuție cu Erdogan despre situația din Israel. Ce i-a spus liderul de la Kremlin omologului său

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis marţi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan ”îngrijorarea” faţă de o ”creştere catastrofală” a numărului victimelor civile în Israel şi în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Joe Biden
Joe Biden: Israelul are dreptul şi datoria să riposteze. Brutalitatea Hamasului ne aminteşte de Daesh

Preşedintele american, Joe Biden, deplânge marţi seara, într-o conferinţă de presă, la Casa Albă, faptul că ”1.000 de civili au fost masacraţi în Israel”, relatează AFP.

Israel, rachete, scut
Israelul a fost atacat cu obuze din Siria. Armata israeliană a început imediat să riposteze

Mai multe obuze au fost lansate de pe teritoriul Siriei spre Israel, a anunțat, marți seara, armata israeliană, într-un mesaj postat pe contul oficial de pe X, fosta Twitter.

hamas
Un cetăţean al Republicii Moldova a murit în urma ofensivei organizaţiei palestiniene Hamas în Israel

Un cetăţean al Republicii Moldova a murit în urma ofensivei organizaţiei palestiniene Hamas în Israel, a anunţat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE).

Khaled Meshaal
Khaled Meshaal, fostul şef al Hamas, apel la „vecini” să se alăture războiului împotriva Israelului

Fostul şef al Hamas, Khaled Meshaal, a lansat, vineri, un apel la proteste în întreaga lume musulmană în sprijinul palestinienilor şi a cerut populaţiei din ţările vecine să se alăture luptei împotriva Israelului.

 

Kibbutz
„Un masacru”. 40 de bebeluşi şi copii, uciși de Hamas într-un kibbutz. Unii dintre ei au fost decapitaţi în fața părinților

Teroriştii Hamas au masacrat cel puţin 40 de bebeluşi şi copii, decapitându-i pe unii dintre ei, într-un kibbutz din apropiere de frontiera cu Fâşia Gaza.

Shani Louk
Răsturnare de situație în cazul tinerei plimbate pe bancheta din spate a unei camionete Hamas. Ce spune mama fetei

Mama lui Shani Louk, artista al cărei trup a fost plimbat pe bancheta din spate a unei camionete Hamas, susține că i s-a transmis că fiica ei este încă în viață.

 

 

fasia gaza, atac israel
Israelul a dezlănțuit iadul în Gaza. Sute de rachete au căzut peste țintele Hamas | VIDEO

Forţele aeriene israeliene, care au vizat în cursul nopţii sute de ţinte în Fâşia Gaza, susţin că au "distrus un sistem avansat de detectare dezvoltat de Hamas, care era folosit pentru a detecta aeronavele".

Marcel Ciolacu
Premierul face apel la români să îşi amâne pelerinajele. Ciolacu: Am o rugăminte - să înţelegem că în Israel este război

Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a făcut apel la cetăţenii români să îşi amâne pelerinajele în Israel, amintind de recentele atacuri teroriste din acest stat.

Citește și...
Jurnalistă de război din Gaza: ”Israel vizează civili. Familii întregi sunt distruse în timp ce lumea se uită”
Jurnalistă de război din Gaza: ”Israel vizează civili. Familii întregi sunt distruse în timp ce lumea se uită”

Israelul a bombardat Fâșia Gaza ca răspuns la atacurile mortale ale Hamas - care au dus la moartea unor familii întregi, scrie Sky News.

Originile românești ale imnului de stat al Israelului. A fost compus în Moldova și are la bază o melodie populară
Originile românești ale imnului de stat al Israelului. A fost compus în Moldova și are la bază o melodie populară

"Hatikva", "Speranța" în limba română, este imnul de stat al Israelului. Puțini știu însă că versurile sale au fost scrise în România.

Erdogan critică Israelul: „Nu se comportă ca un stat”. Liderul turc denunță „metodele ruşinoase
Erdogan critică Israelul: „Nu se comportă ca un stat”. Liderul turc denunță „metodele ruşinoase" ale armatei israeliene

Israelul nu se comportă "ca un stat" în Fâşia Gaza, unde armata israeliană a lansat noi raiduri miercuri drept ripostă la atacul sângeros al Hamas, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Hamas dezminte că ar fi ucis bebeluși și că ar fi decapitat și atacat civili într-un kibbutz din Israel
Hamas dezminte că ar fi ucis bebeluși și că ar fi decapitat și atacat civili într-un kibbutz din Israel

Gruparea islamistă Hamas a negat miercuri că „a ucis copii” şi că „a decapitat şi atacat civili” în timpul ofensivei sale lansate sâmbătă asupra Israelului.

Cum încearcă Hamas să scape de furia israeliană. Teroriștii și-au instalat birourile în clădirile civile.
Cum încearcă Hamas să scape de furia israeliană. Teroriștii și-au instalat birourile în clădirile civile. "Atât sunt de lași"

La aproape patru zile după atacul Hamas asupra Israelului, luptele în zonă s-au intensificat. Israelul a reușit să elimine mai mulți teroriști, precum și oficiali de rang înalt ai Hamas.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.