Bulai: USR este pregătit să intre alături de PNL la guvernare, cu condiția ca Drulă să fie premier

62328925

Vicepreşedintele USR, deputatul Iulian Bulai, a declarat, sâmbătă, că nu crede că va avea loc rotaţia premierilor iar alianţa guvernamentală dintre PNL şi PSD se va rupe.

"Nu cred că se va face rotaţia pentru că, în ultimii 6 ani, este un fenomen recurent pentru PSD de a fugi de responsabilitate şi pentru PNL, la fiecare an şi jumătate, este un fenomen recurent să îşi schimbe liderii", a declarat Iulian Bulai pentru Agerpres.

Acesta a reiterat faptul că, în ipoteza ruperii coaliţiei de guvernare, USR este pregătit să intre alături de PNL la guvernare, însă doar cu Cătălin Drulă în funcţia de premier.

"USR este dispus oricând să guverneze dar vom accepta doar dacă preşedintele USR, Cătălin Drulă va ocupa poziţia de prim-ministru. Da, intrăm la guvernare pe ultima sută de metri, da, cu PNL, dar cu Cătălin Drulă prim ministru", a subliniat vicepreşedintele USR.

În ceea ce priveşte o eventuală suprapunere a alegerilor locale cu cele parlamentare, Iulian Bulai a precizat că USR nu este de acord.

"Constituţional nu se poate! Nici practic nu ar fi corect pentru alegători pentru că s-ar suprapune interesele locale cu cele naţionale", a spus deputatul Iulian Bulai.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62328694
Coaliţia PSD-PNL pregăteşte impozitarea pensiilor speciale. Politicienii vor să impoziteze inclusiv sumele aflate în plată
Coaliţia de guvernare pregăteşte impozitarea pensiilor speciale. Liderii PNL și PSD se gândesc să reţină la bugetul statului o parte din veniturile magistraţilor, aviatorilor, diplomaţilor şi altor categorii cu pensii care nu provin din contribuţii.  
62328609
Primăria Ciugud îl acuză pe robotul Ion, de la Guvern, că a ”furat” câteva imagini: ”Știm că vrei să fii cât mai uman”
Primăria comunei Ciugud susține că Guvernul a folosit fără acordul său imaginea unei fetițe în filmul de prezentare al lui Ion, consilierul guvernamental cu inteligență artificială, lansat de curând.  
62322850
Ciucă: Problema interzicerii TikTok trebuie să constituie un subiect serios de analiză
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Târgu Mureş, că problema interzicerii TikTok pentru instituţiile din România trebuie să constituie "un subiect serios de analiză", scrie Agerpres.