Zi de doliu în Franța. 30 de șefi de stat, inclusiv Putin, la funeraliile lui Jacques Chirac

×
Publicitate

Zi de doliu astăzi în Franţa, unde fostul preşedinte Jacques Chirac va fi înmormântat în cadrul unor funeralii naţionale, la care sunt aşteptaţi să participe câteva zeci de preşedinţi şi şefi de guvern din toată lumea.

Duminică, sicriul cu trupul fostului şef de stat francez a fost depus la Domul Invalizilor. Sute de francezi din toate colţurile ţării au aşteptat ore întregi la coadă pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului preşedinte.

În aplauzele parizienilor, maşina care transporta sicriul fostului preşedinte francez Jacques Chirac s-a îndreptat spre Domul Invalizilor.

Pe o ploaie măruntă, sute de francezi s-au aliniat în tăcere în curtea Domului, locul unde Franța își onorează în mod obișnuit eroii. Oamenii au așteptat ore întregi pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Chirac, decedat joi la vârsta de 86 de ani.

Oamenii au avut ocazia să petreacă în tăcere la catafalcul lui Chirac, acoperit de un steag al Franței și așezat sub un portret uriaș al fostului șef de stat. Mulți dintre cei prezenți l-au descris pe Jacques Chirac în cuvinte pline de căldură.

O ceremonie funerară va avea loc în cursul zilei, la care vor participa președintele în exercițiu Emmanuel Macron și alți peste 30 de șefi de stat și de guvern din toată lumea, inclusiv președintele rus Vladimir Putin.

Jacques Chirac a fost președintele Franței între anii 1995 și 2007, iar în lunga sa carieră politică a ocupat și funcțiile de premier, primar al Parisului și parlamentar.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62080852
Boris Johnson, acuzat că a atins coapsa unei jurnaliste. Reacția premierului

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost acuzat de jurnalista Charlotte Edwardes că i-a atins piciorul „foarte sus” în cadrul unui prânz privat din 1999.

62080132
SUA aduc un omagiu fostului președinte francez Jacques Chirac, la câteva zile de la deces

Statele Unite au adus duminică un omagiu fostului preşedinte francez Jacques Chirac, decedat joi la Paris, condoleanţe care intervin cu multe zile după ale altor lideri mondiali.

62080972
Atac armat în Rotterdam. O mașină înmatriculată în Belgia ar fi implicată

Un bărbat în vărstă de 26 de ani a fost grav rănit în urma atacului armat, care a avut loc duminică seară în Rotterdam, în Olanda.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.