Ucrainenii de origine maghiară îi cer lui Orban să sprijine aderarea Ucrainei la UE

viktor orban
Shutterstock

Cinci reprezentanţi publici ai regiunii ucrainene Transcarpatia, unde sunt concentraţi majoritatea ucrainenilor de origine maghiară, i-au cerut prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, să nu blocheze negocierile de aderare între Ucraina şi UE.

"Solicităm liderilor statelor membre ale UE să sprijine în continuare Ucraina pe drumul său spre integrarea europeană", se arată în scrisoare, care este semnată, printre alţii, de primarul oraşului Berehove, Zoltan Babjak, şi de către preşedintele Uniunii Democrate Ucrainene-Maghiare, Laszlo Zubanics.

Scrisoarea - care este adresată şi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel - evidenţiază progresele Ucrainei în problema protecţiei drepturilor minorităţilor etnice, invocată de Orban pentru a-şi justifica opoziţia faţă de deschiderea negocierilor cu Kievul.

"Noua lege adoptată (săptămâna trecută) de Parlamentul ucrainean răspunde în mod fundamental intereselor minorităţilor şi are sprijinul nostru deplin", se adaugă în scrisoare.

Ucraina şi-a modificat legea minorităţilor de mai multe ori pentru a se alinia recomandărilor europene şi cerinţelor ţărilor vecine precum România sau Ungaria.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Consiliul European trebuie să decidă în reuniunea sa din 14 şi 15 decembrie dacă dă undă verde deschiderii negocierilor dintre Ucraina şi UE.

Comisia Europeană a lăudat reformele întreprinse de Ucraina pentru a o apropia de standardele europene şi solicită statelor membre să voteze pentru.

Votul negativ al unei singure ţări ar fi suficient pentru a zădărnici începutul negocierilor, fiind nevoie de unanimitate pentru a lua acest tip de decizie.

Se estimează că în Ucraina trăiesc aproximativ 100.000 de persoane de origine maghiară. Guvernul de la Budapesta acuză Kievul că nu protejează drepturile culturale şi lingvistice ale acestui grup etnic şi a anunţat că va vota împotrivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.