Tragedie pe Dunăre, la Budapesta. Doi oameni au murit şi cinci au dispărut în urma coliziunii unor ambarcaţiuni

62450479
Shutterstock

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta.  

Accidentul s-a produs sâmbătă seara. Cadavrele unui bărbat adult şi ale unei femei au fost găsite la nord de capitală.

Potrivit ABC, poliţia ungară a primit un raport sâmbătă noaptea târziu conform căruia un bărbat a fost găsit sângerând pe malul Dunării, lângă oraşul Veroce, la aproximativ 50 de kilometri nord de capitala Budapesta. În apropiere au fost descoperite ulterior cadavrele a două persoane - un bărbat și o femeie.

La câteva ore după ce poliţiştii au început căutările au descoperit în apă o barcă avariată, pe care au remorcat-o până la mal.

Salvatorii caută cinci adulţi - trei bărbaţi şi două femei - despre care cred că se aflau pe barcă.

Se pare că o barcă de croazieră fluvială se afla în zonă în momentul accidentului.

Poliția a identificat o ambarcaţiune de croazieră cu coca avariată în apropierea oraşului Komarom, la mai mult de 80 de kilometri în amonte.

Accidentul mortal are loc la cinci ani după ce cel puţin 27 de persoane au murit la Budapesta, când o ambarcaţiune de croazieră fluvială a intrat în coliziune cu o navă turistică mai mică, scufundând-o în câteva secunde.

Poliţia a anunţat duminică că a demarat urmărirea penală împotriva unui făptuitor necunoscut, fiind bănuit că a pus în pericol transportul pe apă şi a provocat moartea mai multor persoane.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62450478
Un avion militar al armatei SUA, plin cu soldați și echipament de luptă, a aterizat la Chișinău. Anunțul de la Washington
Un avion al armatei americane a aterizat, sâmbătă, la Chișinău. La bordul aeronavei militare s-au aflat soldați, dar și echipamente de apărare și medicale.
62449615
Robert Fico rămâne internat în spital. Premierului slovac „necesită îngrijiri intensive”
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, au anunțat medicii după patru zile de la atacul prin care a trecut.  
62450474
Curaj fără limite. Locuitorii din Harkov sfidează tăvălugul rusesc și îi spun lui Putin: "Nu există panică! Nimeni nu fuge"
La 50 de kilometri spre nord, forțele ruse invadează din nou. Dar în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, viața continuă sub amenințarea atacurilor rusești, informează CNN. Nimeni nu se teme trupele lui Putin.