Scene incredibile. Peste 2 milioane de musulmani, pe Muntele Arafat de lângă Mecca

61906892
AFP

Aproape 2 milioane de musulmani s-au adunat joi pe Muntele Arafat, de lângă orașul sfânt Mecca din Arabia Saudită, pentru momentul culminant al pelerinajului anual Hajj, relatează Reuters.

Imagini incredibile surprinse pe Muntele Arafat de lângă Mecca, unde s-au strans peste 2 milioane de musulmani de 168 de naționalități.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 9

Îmbrăcați în veșminte albe, pelerinii rămân pe Muntele Arafat până la amurg, rugându-se pentru iertarea păcatelor și recitând din Coran. Se crede că Muntele Arafat este locul unde profetul Mohamed a ținut predica sa finală.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 8

Autorităţile saudite au mobilizat mijloace importante, inclusiv 100.000 de membri ai forţelor de securitate, şi se declarară pregătite pentru orice posibilitate, în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, o busculadă gigantică s-a soldat cu aproape 2.300 de morţi.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 7


Anul acesta, pelerinajul este marcat de întoarcerea credincioşilor iranieni, absenţi anul trecut. Busculada din 2015 s-a soldat cu 464 de victim iraniene şi, câteva luni mai târziu, Riyadul şi Teheranul au rupt relaţiile, după execuţia unui demnitar şiit în Arabia Saudită şi după atacarea misiunilor diplomatice saudite din Iran.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 6

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 5

Hajj-ul are loc anul acesta în contextul crizei diplomatice dintre Arabia Saudită şi aliaţii săi, de o parte, şi Qatar de cealaltă.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 4

Boicotul impus Qatarului din 5 iunie, care include în special închiderea legăturilor maritime şi aeriene, a împiedicat numeroşi qatarioţi să vină la Haj anul acesta, chiar dacă Riyadul a relaxat condiţiile de intrare pe cale terestră pentru cele două săptămâni de pelerinaj.

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 3

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 2

Muntele Arafat pelerinaj musulmani - 1
Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Cinci polițiști din Berlin, răniți într-o moschee. Agresorul a fost internat la psihiatrie

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a rănit cinci polițiști într-o moschee din Berlin și ulterior a fost internat într-un spital de psihiatrie, a indicat joi poliția germană, citată de agenția DPA.

Doi jihadişti, arestaţi în Moscova. Ce atacuri plănuiau

FSB a anunţat arestarea a doi membri ai Statului Islamic care puneau la cale un atentat oribil în capitala rusă

“Oaia neagră” a Europei. Statul care a înfruntat Bruxellesul, la un pas de ieșirea din UE

Comisia este pregătită să-şi folosească instrumentele de care dispune pentru a se asigura că cel mai mare stat UE din Europa de Est nu se îndepărtează de la valorile democratice.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Preşedinta Comisiei Europene propune crearea unui Consiliu de securitate: Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri, în cadrul discursului său privind Starea Uniunii, crearea unui Consiliu european de securitate, care să asocieze UE, Canada, Norvegia şi Regatul Unit.

Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.