Procurorii europeni au depus jurământul. Parchetul European își începe activitatea

62033172

Colegiul Parchetului European, format din procurorul șef Laura Codruța Kovesi și alți 22 de procurori reprezentând cele 22 de state care au aderat la instituție, și-au luat angajamentul solemn de a respecta obligațiile care decurg din funcția lor.

Angajamentul solemn a fost luat de Laura Codruţa Kovesi (România), Frederic Baab (Franţa), Cătălin-Laurenţiu Borcoman (România), Jaka Brezigar (Slovenia), Danilo Ceccarelli (Italia), Gatis Doniks (Letonia), Yvonne Farrugia (Malta), Teodora Georgieva (Bulgaria), Danielle Goudriaan (Ţările de Jos), Jose Eduardo Guerra (Portugalia), Petr Klement (Cehia), Tomas Krusna (Lituania), Tamara Laptos (Croaţia), Katerina Loizou (Cipru), Ingrid Maschl-Clausen (Austria), Juraj Novocky (Slovacia), Andres Ritter (Germania), Maria Concepcion Sabadell Carnicero (Spania), Gabriel Seixas (Luxemburg), Kristel Siitam-Nyiri (Estonia), Harri Tiesmaa (Finlanda), Yves Van Den Berge (Belgia) şi Dimitrios Zimianitis. (Grecia), scrie Agerpres.

"Mă angajez solemn să îmi exercit funcţia în deplină independenţă, în interesul Uniunii în ansamblul său; să nu solicit şi să nu accept instrucţiuni de la nicio persoană sau entitate exterioară Parchetului European. Mă angajez de asemenea să respect obligaţia de confidenţialitate, în ceea ce priveşte orice informaţie deţinută de Parchetul European" - astfel a sunat angajamentul solemn rostit de Laura Codruţa Kovesi şi de procurorii europeni EPPO.

Printr-un acord comun din 16 octombrie 2019, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au numit-o pe Laura Codruţa Kovesi drept prima şefă a Parchetului European. Totodată, Consiliul Uniunii Europene, prin decizia din 27 iulie 2020, i-a numit pe primii procurori europeni ai Parchetului European.

Parchetul European este un organ independent al Uniunii însărcinat cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA care depăşeşte 10 milioane de euro). În acest scop, Parchetul European desfăşoară investigaţii, efectuează acte de urmărire penală şi exercită acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.

Parchetul European are sediul la Luxemburg. Actualmente, 22 de state membre participă la această cooperare consolidată: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Republica Cehă, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ţările de Jos.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62150096
Cronologia pandemiei de Covid-19: 1 milion de morţi în 9 luni. Septembrie, un nou val

Primul deces oficial din cauza Covid-19 s-a înregistrat pe data de 11 ianuarie 2020, în China, la aproape o lună după descoperirea noului coronavirus la Wuhan. Acum, numărul morților din cauza Covid-19 a ajuns la un milion, la nivel mondial.

62115863
Infectările cu Covid-19 ar putea atinge un număr de 19.200 zilnic în Germania. Anunțul făcut de Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel le-a spus luni liderilor Uniunii Creştin-Democrate (CDU) că infectările cu COVID-19 ar putea atinge 19.200 de cazuri zilnic în ţară dacă tendinţa actuală continuă.

62149139
Declarațiile de impozit ale lui Donald Trump, publicate în premieră de New York Times. Ce au descoperit jurnaliștii

Donald Trump nu a plătit deloc impozite sau a plătit impozite mici, dezvăluie cotidianul The New York Times (NYT).

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.