Prima poză cu Navalnîi după ce a fost otrăvit. Cum arată acum opozantul rus. FOTO

62143222
Getty

Politicianul rus de opoziţie Aleksei Navalnîi a postat marţi pe Instagram o fotografie din spitalul din Berlin unde este tratat în urma unei presupuse otrăviri în Rusia luna trecută, relatează Reuters şi AFP.

În fotografie, Navalnîi apare stând în pat şi înconjurat de familie, iar mesajul său este că acum poate respira fără asistenţă.

"Bună. Sunt Navalnîi. Îmi este dor de voi", a scris în el în postarea care însoţeşte fotografia distribuită pe Instagram.

"Încă nu prea pot să fac nimic, dar ieri (luni - n.r.) am putut să respir singur toată ziua", a subliniat el.

Între timp, şeful serviciului extern de informaţii al Rusiei, Serghei Narîşkin, a spus marţi că Moscova nu are niciun stoc de Noviciok, tipul de agent neurotoxic despre care Germania spune că a fost folosit pentru otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, adăugând că are "întrebări" de adresat Berlinului.

Stocurile "au fost distruse în acord cu protocolul şi reglementările Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice" (OIAC), a spus Narîşkin, citat de agenţiile ruse de presă, precizând că a spune contrariul reprezintă o "dezinformare".

Narîşkin a mai dat asigurări că, "atunci că Aleksei Navalnîi a părăsit teritoriul rus, el nu avea nicio substanţă toxică în corp", adăugând că Rusia are, "în această privinţă, numeroase întrebări pentru partea germană".

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus la rândul său că Moscova nu înţelege de ce nu a primit datele despre sănătatea opozantului pe care le-a cerut Berlinului.

Navalnîi, un critic neobosit al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anti-corupţie, s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern din Siberia pe 20 august şi a fost transportat în Germania pentru tratament, în comă indusă, două zile mai târziu.

Teste de laborator realizate separat în Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, creat de sovietici în anii '70. Liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62147824
Educatoare aflată în închisoare pentru 10 crime, judecată pentru alte 36 de omoruri. De ce și-a ucis fina de 12 ani

O femeie gangster din Rusia, educatoare de profesie, aflată deja în închisoare după comiterea a 10 omoruri, inclusiv a finei sale în vârstă de 12 ani, este cercetată acum într-un nou dosar pentru săvârșirea a încă 36 de crime, 10 jafuri și 60 de furturi.

62022467
SUA nu vor permite Iranului să cumpere arme din Rusia și China, după încheierea embargoului

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunțat că SUA vor împiedica Iranul să-şi procure arme ruse şi chineze, în contextul în care embargoul internaţional privind armele împotriva Teheranului va expira la 18 octombrie, relatează AFP.

62122940
Țara care a izolat un oraș întreg după ce a înregistrat trei cazuri de Covid-19

China a izolat un mic oraş situat la frontiera cu Myanmar şi a lansat o campanie de depistare generală printre locuitori după descoperirea a trei cazuri de COVID-19, a transmis marţi primăria, potrivit AFP.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.