Preşedintele Africii de Sud a demisionat, după un uriaş scandal de corupţie

61940817
Getty

Extrem de controversatul preşedinte al Africii de Sud, Jacob Zuma, şi-a anunţat miercuri seară demisia "cu efect imediat", cedând ordinelor partidului său, Congresul Naţional African (ANC).

 

"Am decis să demisionez cu efect imediat din funcţia de preşedinte al ţării, chiar dacă sunt în dezacord cu conducerea organizaţiei mele", a declarat Jacob Zuma în cursul unei alocuţiuni transmise în direct la televiziune.

"Trebuie să accept că partidul şi compatrioţii mei doresc să mă concedieze", a adăugat el, dând asigurări că a fost "întotdeauna un membru disciplinat al ANC".

După săptămâni de negocieri şi reuniuni, partidul la putere a cerut marţi demisia preşedintelui Jacob Zuma, implicat în numeroase scandaluri de corupţie.

În lipsa unui răspuns din partea sa, ANC a decis miercuri la prânz să îl constrângă să părăsească puterea, anunţând pentru joi votul unei moţiuni de neîncredere al cărui rezultat era uşor de anticipat.

"Am fost constrâns să demisionez din cauza moţiunii de neîncredere", a explicat şeful statului în alocuţiunea sa.

Puterea lui Jacob Zuma a început să se clatine după alegerea în decembrie la conducerea ANC a vicepreşedintelui Cyril Ramaphosa a cărui campanie s-a axat pe lupta împotriva corupţiei.

Acesta din urmă era ferm hotărât să îl împingă spre ieşire pe preşedintele Zuma, devenit mult prea incomod în perspectiva alegerilor generale din 2019.

Conform Constituţiei, Cyril Ramaphosa a devenit preşedinte interimar al ţării imediat după demisia lui Jacob Zuma. În termen de 30 de zile, parlamentul trebuie să îl aleagă oficial în această funcţie.

Alegerile din parlament urmează să aibă loc cel mai târziu vineri, potrivit AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Atac armat la un liceu din Florida. Un fost elev a ucis 17 oameni

America retrăieşte oroarea unui atac armat grav petrecut într-un loc unde copiii ar trebui să fie în siguranţă. Un tânăr de 19 ani, înarmat cu o puşcă, a deschis focul într-un liceu din Florida, omorând cel puţin 17 persoane, copii şi adulţi.

Cine este autorul atacului cu 17 morţi din Florida. "Mulţi au prezis că va păta cu sânge liceul"

Portretul autorului atacului de la liceul din Parkland arată un tânăr împătimit de arme, care a fost expulzat tocmai din cauza agresivităţii sale.

Atac armat la un liceu din Florida: Un tânăr a ucis 17 persoane. VIDEO

Un tânăr a ucis cel puţin 17 persoane, miercuri, într-un liceu din sud-estul Floridei, potrivit mai multor media americane, în cel de-al 18-lea atac armat comis de la începutul anului într-o instituţie de învăţâmânt din Statele Unite, transmite AFP.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.