Parlamentul European elimină ora de vară. Decizia, luată cu majoritate de voturi

Ceas, ora de vara

Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor deputaților, ca anul să nu mai fie împărțit în ora de iarnă și ora de vară.

Disconfortul fizic creat de schimbarea orei de două ori pe an şi rezultatele unor studii care arată că economia de energie este sub nivelul scontat ar putea determina oficialii europeni să elimine schimbarea orei în statele membre. Rezoluţia a fost votată deja de majoritatea deputaţilor europeni, urmând ca statele membre să fde acord să o adopte, informeazaă adevărul.ro.

384 de deputaţi ai Parlamentului European, dintre cei 549 prezenţi, au votat joi „pentru” renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, astfel încât ora de iarnă va fi valabilă pentru tot cursul anului. Rezoluţia a fost susţinută de 70 de deputaţi „cronofili”, după ce mai multe organizaţii, precum Asociaţia împotriva dublei ore de vară (ACHED), au denunţat schimbările de oră şi efectele lor nocive asupra sănătăţii, considerând „discutabile” economiile la energie realizate prin schimbarea orei.

Parlamentul European (PE) a cerut Comisiei Europene (CE) o evaluare „în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte „dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene (UE), relatează Reuters.

Eurodeputaţii consideră că „numeroase studii ştiinţifice (despre acest subiect) nu au avut rezultate concludente, dar au arătat, în schimb, existenţa unor efecte negative asupra sănătăţii finţelor umane”.

Citește și
A-10 Thunderbolt, avion, SUA
Răzbunarea SUA. Donald Trump l-a eliminat pe liderul Al-Qaeda din Siria, responsabil de moartea a doi soldați americani

Comisia Europeană are sarcina de a convinge toate cele 28 de state membre să aplice rezoluţia, caz în care ora de iarnă va fi aplicată tot anul.


 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Tudorel Toader, supărat pe Parlamentul European.
Tudorel Toader, supărat pe Parlamentul European. "Când nu ştii ce să spui, taci din gură"

Ministrul este nemulţumit de dezbaterea din Parlamentul European privind situaţia justiţiei din România.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.