Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat folosirea vaccinului Pfizer-BioNTech în UE

62165066
Shutterstock

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat, luni, folosirea vaccinului Pfizer-BioNTech în Uniunea Europeană.

Acesta este primul vaccin anti-COVID-19 aprobat de EMA, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Europa. În urma deciziei de luni, ţările din UE vor putea să demareze campanii naţionale de vaccinare în această săptămână.

Ţări din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Austria şi Italia, au anunţat deja că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie, în contextul în care Europa încearcă să prindă din urmă Statele Unite şi Marea Britanie, care au demarat deja campaniile lor de vaccinare la începutul lunii decembrie.

Recomandarea adoptată de EMA vizează persoanele din Europa cu vârste de cel puţin 16 ani, a precizat directorul instituţiei, Emer Cooke.

După ce vaccinul Pfizer-BioNTech a obţinut avizul EMA, etapa finală a procedurii de aprobare va reveni Comisiei Europene, care va trebui să aprobe în mod formal vaccinul, iar această decizie este aşteptată în următoarele zile.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat însă că se aşteaptă ca decizia să fie luată luni seară.

De obicei, Comisia Europeană urmează recomandările formulate de EMA.

"Este un moment decisiv în eforturile noastre pentru a livra europenilor vaccinuri sigure şi eficiente", a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe Twitter.

Pregătirile ce vizează campaniile de vaccinare în Europa se desfăşoară într-o perioadă în care identificarea în Marea Britanie a unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2, deosebit de contagioasă, a provocat haos în întreaga regiune, iar numeroase ţări şi-au suspendat legăturile aeriene turistice şi comerciale cu Regatul Unit cu doar câteva zile înaintea Crăciunului.

Pandemia de COVID-19 a ucis peste 470.000 de europeni şi îşi intensifică ritmul de răspândire în lunile de iarnă, afectând grav economiile naţionale. Multe guverne au impus restricţii severe pentru a încerca să reducă al doilea val al infectărilor şi pentru a evita supraaglomerarea sistemelor naţionale de sănătate.

Ursula von der Leyen a anunţat deja că UE intenţionează să înceapă campaniile naţionale de vaccinare în perioada 27-29 decembrie.

Numeroşi studenţi la medicină, medici pensionari, farmacişti şi militari sunt implicaţi într-o campanie europeană de vaccinare care se va desfăşura la o scară fără precedent.

Campania se va realiza în etape, iar angajaţii medicali din prima linie şi rezidenţii din căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice vor avea prioritate la vaccinare, în contextul în care cele mai multe programe naţionale de vaccinare din Europa nu se vor adresa populaţiei generale decât spre sfârşitul primului trimestru al anului 2021, cel mai devreme.

Obiectivul celor 27 de ţări membre ale UE este acela de a atinge un prag de vaccinare de 70% în rândul celor 450 de milioane de cetăţeni europeni.

Sâmbătă, autoritatea cu rol de reglementare a medicamentelor din Elveţia a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru rezidenţii cu vârste de peste 16 ani.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62151130
Marea Britanie şi Uniunea Europeană continuă negocierile pentru acordul comercial post-Brexit

Marea Britanie şi Uniunea Europeană vor continua luni discuţiile pentru acordul comercial post-Brexit, dar acestea rămân dificile, iar diferenţele de opinie semnificative, a declarat duminică o sursă guvernamentală, citată de Reuters.

62164580
Primul pacient din Europa infectat cu noua tulpină COVID din Marea Britanie, depistat în Italia

Un pacient infectat cu noua tulpină a coronavirusului din Marea Britanie a fost depistat în Italia.

62150497
Reuniune de urgenţă a UE, din cauza noii tulpini de coronavirus din Marea Britanie

Preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă, după ce numeroase state, printre care şi România, au suspendat legăturile aeriene cu Marea Britanie.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.