Blestemele familiei Grimaldi. Va rezista casnicia printului Albert cu Charlene?

×
Publicitate

S-a scris ca asupra familiei ar fi existat un blestem inca din 1297, de pe vremea primului Grimaldi, Francesco cel Dusmanos, care i-a pacalit pe conducatorii de atunci ai principatului, spunandu-le ca este calugar, dupa care i-a omorat.

Alte legende vorbesc despre faptul ca blestemul a fost aruncat de catre o vrajitoare care fusese violata de unul dintre membrii familiei Grimaldi.

Rainier a avut parte de o viata plina de suferinte. In 1982, povestea sa de iubire cu Grace Kelly a sfarsit tragic. S-a zvonit ca la volan s-ar fi aflat chiar fiica acesteia, printesa Stephanie, care avea atunci 17 ani.

Rainier nu s-a mai casatorit niciodata.

Problemele au continuat sa vina una dupa alta. Fiica mai mare a printului, Caroline, s-a casatorit cu playboy-ul Phillipe Junot, insa casnicia nu a durat decat doi ani, iar cel de-al doilea sot al sau, miliardarul italian Stefano Casiraghi, a murit in urma unui accident survenit in timpul unor curse de vapoare.

Cea care a generat cele mai multe probleme printului Rainier a fost Stephanie. In 1992 a inceput o aventura cu bodyguardul sau, cu care a facut si doi copii. S-a casatorit cu el in 1995, dar a divortat dupa numai un an si jumatate, cand deja avea o alta aventura. In 1998, printul a exilat-o din Monaco pentru ca aceasta refuzase sa-i marturiseasca cine este tatal celui de-al treilea copil al sau.

Stephanie s-a incurcat apoi cu un barman dintr-o statiune montana.

Printul Rainier si-a modificat testamentul si a promis ca averea sa, de aproape opt miliarde de lire sterline, se va imparti numai intre Albert si Caroline.

Nici parintii sau bunicii lui Rainier nu au avut parte de casnicii fericite. El a fost fiul unei printese nascute in afara casatoriei.

Strabunicul sau, printul Albert, a divortat si el de Lady Mary Douglas Hamilton in 1880. Fiul lui Albert, printul Louis al II-lea, a avut o aventura cu o tanara frantuzoaica, in urma careia s-a nascut printesa Charlotte, mama lui Rainier.

In 1920, Charlotte s-a casatorit cu tatal lui Rainier, printul Pierre de Polignac, de care s-a despartit in 1923, la scurta vreme dupa nasterea fiului lor.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rascumparare record. Banca Moscovei, salvata de la faliment cu 14 mld dolari. Cum s-a ajuns aici

Banca Moscovei, a cincea mare banca din Rusia, va primi un ajutor financiar record, cel mai mare acordat unei institutii financiare din aceasta tara.

Realitatea e mai tare ca filmul. Seful clanului Corleone a fost arestat dupa o vanatoare de 3 ani

Politia din Italia a anuntat capturarea unui barbat in varsta de 79 de ani, sef in Mafia Corleone, orasul sicilian facut celebru de trilogia "Nasul".

"Munca ma tine in viata". La 100 de ani nu vrea sa se retraga

La 100 de ani este mai vioaie ca niciodata! Lilian Davis lucreaza ca voluntar pentru o asociatie care lupta impotriva dislexiei.

Recomandări
Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Siegfried Mureșan, primele declarații după desemnarea ca premier, de la 13:00. Va fi însoțit de liderii PNL, USR și UDMR

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, va susţine vineri, la ora 13:00, declaraţii de presă alături de liderii PNL, USR şi UDMR, la Palatul Parlamentului.

The Guardian: Cum foloseşte Rusia „super-aplicaţia” mobilă Max pentru a-şi spiona cetăţenii

Zeci de milioane de ruși au fost obligați, în ultimele 18 luni, să instaleze pe telefoanele lor o nouă aplicație – un buton albastru-violet destinat mesageriei și plăților, denumit Max.