Atentat în Barcelona. 20 de butelii cu gazul ucigaș ”Mama lui Satan” descoperite în casa teroriștilor

×
Codul embed a fost copiat

Ancheta în cazul atentatului terorist de la Barcelona avansează încet. Trei dintre cei cinci jihadişti ucişi de poliţie la Cambrils au fost identificaţi.

Este vorba despre Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani, Saïd Aallaa (18 ani) şi Mohamed Hychami (24 de ani), toţi locuitori la Ripoll, o localitate situată în nordul regiunii catalane, potrivit poliţiei.

Un al patrulea suspect, Younes Abouyaaqoub, în vârstă de 32 de ani, este căutat în continuare. Acesta, identificat de presa spaniolă drept Younes Abouyaaqoub, de origine marocană, ar fi încă în viaţă, a anunţat poliţia spaniolă citată de BBC News. El ar fi fost cel care a condus furgoneta printre oameni. 

Moussa Oukabir, în vârstă de 17 ani, a fost considerat iniţial drept principalul suspect, însă vineri noapte, şeful poliţiei, Josep Trapero, a declarat pentru un post local de televiziune că teoria că adolescentul a fost şoferul “are în prezent mai puţină greutate”.

Citește și
Xi Jinping a făcut cea mai mare restructurare a armatei chineze din ultimul deceniu. Strategia din spatele deciziei sale

Potrivit El Pais, pare din ce în ce mai probabil ca Abouyaacoub să fi fost principalul suspect.

Oukabir este suspectat că a folosit documentele fratelui său pentru a închiria furgoneta folosită în atacul de la Barcelona, precum şi o alta, descoperită câteva ore mai târziu în oraşul Vic, la nord de Barcelona. Aceasta din urmă ar fi urmat să fie folosită pentru a fugi.

Alte trei persoane au fost identificate, dar nu au fost reţinute.

Poliţia crede că două dintre ele ar putea să fi murit într-un incendiu într-o casă de la Alcanar, la sud de Barcelona, unde grupul confecţiona dispozitive explozive.

Devine tot mai clar că celula pregătea atacuri mult mai ample. La Alsanar, într-o casă folosită de suspecţi şi care a explodat miercuri, anchetatorii au găsit peroxid de acetonă sau "mama lui Satan", explozibilul folosit în atentatele de la Paris, Bruxelles şi Manchester.

Cel puțin 20 de recipiente cu ”Mama lui Satan” au fost descoperite în ruinele casei din Alcanar.

Explozia accidentală le-a dat planurile peste cap şi i-a determinat să comită un atac mai rudimentar: să între cu maşină în mulţime.

14 oameni au fost ucişi şi peste 120 răniţi în cele două atentate de la Barcelona şi Cambrils. Autorităţile au făcut o descoperire importantă: se pare că teroriştii aveau acelaşi tip de explozibil folosit în atentatele de la Paris, Bruxelles şi Manchester.

Într-o linişte întreruptă doar de vocea unei fete care cânta melodia "Imagine", a lui John Lennon, localnici şi turişti s-au recules vineri seară pe La Rambla. În faţa unui altar improvizat din flori şi lumânări aprinse, unii s-au rugat pentru necunoscuţii ucişi în atentat sau care lupta pentru viaţă lor pe un pat de spital. 59 de oameni sunt încă internaţi, dintre care 15 în stare critică şi 25 în stare gravă. Doar şapte dintre cei ucişi au fost identificaţi.

Unii dintre cei care au fost acolo, dar au scăpat întregi, au revenit ieri în locul unde viaţă atâtor oameni s-a schimbat pentru totdeauna. În stare de şoc, descriu imaginile îngrozitoare pe care nu şi le pot scoate din minte.

”Copilul cu mama. A fost şocant să văd un copil care nu mai respiră, cu capul spart. Mama lui era lângă el, îl ţinea în braţe, încerca să-l ajute, dar copilul nu se mişcă şi nu respiră. Altă imagine şocantă a fost să văd un bărbat mort acolo, lângă standul de ziare. Era desculţ şi părea să aibă gâtul rupt.”

Autorităţile catalane au anunţat vineri seară că l-au identificat pe Moussa Oukabir printre cei cinci terorişti ucişi la Cambrils, la câteva ore după atacul de la Barcelona. Despre adolescentul de 17 ani se credea că a furat actele fratelui mai mare că să închirieze camionetă, ca să comită măcelul de pe Las Ramblas.

De-a lungul zilei a câştigat însă greutate ipoteza că Younes Abouya-aqoub, un marocan de 22 ani, se află de fapt la volan şi a reuşit să dispară amestecându-se printre oamenii care fugeau pe străzi cuprinşi de panică. În total, cinci suspecţi au fost ucişi, patru au fost arestaţi şi trei sunt în continuare în căutaţi. Nu este clar însă dacă aceştia erau toţi membrii celulei.

 

Acest atac a fost revendicat de către gruparea jihadistă Statul Islamic.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Presa din Ungaria a reacționat după ce FCSB a câștigat titlul de campioană: "Nimeni nu a reușit asta"
VIDEO Presa din Ungaria a reacționat după ce FCSB a câștigat titlul de campioană: "Nimeni nu a reușit asta"
Citește și...
Un italian a murit în atacul de pe Rambla în fața soției și copiilor săi
Un italian a murit în atacul de pe Rambla în fața soției și copiilor săi

Un italian de 35 de ani se numără printre victimele atentatului din Barcelona. Bruno Gulotta se afla pe Rambla împreună cu soția și cei doi copii ai lor.

Recomandări
O gafă colosală a trupelor Kievului le-a permis rușilor să avanseze pe front. Soldații Moscovei au profitat imediat
O gafă colosală a trupelor Kievului le-a permis rușilor să avanseze pe front. Soldații Moscovei au profitat imediat

Armata ucraineană a făcut o greșeală gravă pe front, în urma căreia soldații ruși au reușit să înainteze și să își treacă în palmares noi cuceriri.

Gabriel Liiceanu: Rușii trăiesc de opt secole cu supunerea și instinctul de invadare în gene. „Nu se vor opri”
Gabriel Liiceanu: Rușii trăiesc de opt secole cu supunerea și instinctul de invadare în gene. „Nu se vor opri”

După opt secole de totalitarism, poporul rus “are supunerea interiorizată în genele sale istorice”, și e gata să își activeze oricând “instinctul de invadare”, pentru că “este învățat să cucerească lumea”.

Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone
Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, urmat de Gabriela Firea şi de Cristian Popescu Piedone, conform unui sondaj Avangarde.