O polițistă din Franța, în stare gravă după ce a fost înjunghiată pe stradă. Atacatorul a fost omorât

62192602
Getty

O poliţistă municipală a fost rănită grav vineri, într-o agresiune cu cuţitul la Chapelle-sur-Erdre, în apropiere de Nantes.

Suspectul a fugit de la locul atacului, dar a fost prins ulterior într-o operaţiune la care au participat peste 200 de jandarmi şi poliţişti, elicoptere şi echipe cu câini de urmă, transmite Agerpres.

Un schimb de focuri a avut loc în momentul arestării şi atacatorul a fost rănit, el decedând ulterior. Doi jandarmi au fost de asemenea răniţi în acest schimb de focuri.

Potrivit unei surse implicate în investigarea cazului, individul era radicalizat şi bolnav psihic.

Şcolile din apropierea locului atacului au fost securizate şi de asemenea elevii de la celelalte şcoli şi licee din oraş nu pot ieşi afară.

O altă poliţistă a decedat luna trecută după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet, oraş francez situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Paris. Atacatorul, un tunisian radicalizat, a fost arestat, dar a murit ulterior din cauza rănilor provocate de gloanţele trase de poliţişti.

La începutul acestei luni un alt poliţist francez a fost ucis în timpul unei operaţiuni antidrog.

Poliţişti francezi au participat pe 19 mai la Paris la un protest masiv, pentru a atrage atenţia asupra violenţei şi riscurilor tot mai mari la care sunt supuşi, precum şi asupra răspunsului inadecvat al justiţiei în faţa infracţionalităţii în creştere.

Cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, criminalitatea şi insecuritatea au ajuns să se numere printre principalele preocupări ale electoratului francez.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62191973
Rusia acuză UE că pune în pericol securitatea pasagerilor, după ce companiile aeriene au ocolit Belarusul

Uniunea Europeană a dat dovadă, atunci când le-a recomandat companiilor aeriene să ocolească spaţiul aerian al Belarus, de un comportament "iresponsabil, punând în pericol securitatea pasagerilor".

62192604
Igor Dodon: "Mi-aș dori ca, economic si social, Republica Moldova să arate ca Belarus"

Liderul socialist Igor Dodon s-a declarat împotriva impunerii unor sancțiuni Belarusului, după măsurile anunțate de mai multe state din UE și SUA.

62192595
Germania recunoaște că a comis un genocid în Namibia, unde a ucis 70.000 de băștinași. Plătește 1,1 miliarde de euro în rate

Germania recunoaşte pentru prima oară faptul că a comis ”un genocid” al populaţiilor hereros şi namas, în Namibia, în timpul perioadei coloniale, şi urmează să plătească acestei ţări un ajutor de dezvoltare în valoare de peste un miliard de euro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.