A fost doborât recordul pentru cel mai lung maraton de şah. Campionul a jucat fără întrerupere timp de 58 de ore

62415195
Shutterstock

Un campion nigerian de şah a doborât recordul pentru cel mai lung maraton de şah, el jucând fără oprire timp de 58 de ore, relatează The Guardian.

 

Tunde Onakoya, în vârstă de 29 de ani, a început miercuri sesiunea maraton în Times Square din New York. El a ajuns la 58 de ore în primele ore ale zilei de sâmbătă, depăşind recordul de 56 de ore, 9 minute şi 37 de secunde, care a fost reuşit în 2018 de Hallvard Haug Flatebø şi Sjur Ferkingstad, ambii din Norvegia.

Spre comparaţie, la Bucureşti, la Superbet Chess Classic Romania, una dintre cele cinci etape ale circuitului anual de şah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, zece şahişti joacă în medie 36-40 de ore, doar că timp de nouă zile.

„Nu pot procesa multe dintre emoţiile pe care le simt în acest moment. Nu am cuvintele potrivite pentru ele. Dar ştiu că am făcut ceva cu adevărat remarcabil”, a declarat el pentru Agenţia France-Presse. „Trei dimineaţa noaptea trecută, acela a fost momentul în care eram gata să renunţ la tot... dar nigerienii au călătorit din toată lumea. Şi au fost alături de mine peste noapte. Cântam împreună şi dansau împreună şi nu puteam să îi dezamăgesc”.

El speră să strângă un milion de dolari pentru educaţia copiilor din Africa în urma încercării de record mondial.

El a jucat împotriva lui Shawn Martinez, un campion de şah din SUA, în conformitate cu regulile Guinness World Record, conform cărora orice încercare de a doborî recordul trebuie să fie făcută de doi jucători care joacă fără întrerupere pe toată durata.

Guinness World Records nu a comentat încă public încercarea lui Onakoya. Uneori, organizaţia are nevoie de săptămâni pentru a confirma un nou record.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62138013
Fetița eroină care a reușit să salveze un bebeluș din ghearele unei bande de maimuțe. De ce a apelat la Amazon Alexa

O fetiță din India a avut o reacție ingenioasă când o bandă de maimuțe i-a invadat casa și a vrut să-i fure nepoțica de 15 luni. A apelat la Amazon Alexa pentru a reda sunete de lătrat de câine care să alunge intruşii nedoriți.

 

62443319
Emirates şi Flydubai și-au reluat zborurile normale după furtuna și inundațiile din Emiratele Arabe Unit

Emirates şi Flydubai şi-au reluat operaţiunile normale, după ce ploile abundente au provocat inundaţii grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei săptămâni, au anunţat, sâmbătă, companiile aeriene.

 

62443318
Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului în care are loc procesul lui Donald Trump a murit

Bărbatul care și-a dat foc, vineri, în fața tribunalului din Manhattan unde se desfășoară procesul fostului președinte Donald Trump a murit.

 

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Vlcsnap 2026 10 05 08h21m40s669
Incendiul de la spitalul din Brașov ar fi fost provocat de femeia găsită carbonizată. „Au ars doar salteaua și patul”

E anchetă la spitalul din Brașov, unde duminică, o tânără de 27 de ani a murit carbonizată, în urma unui incendiu. Focul a izbucnit într-un salon aflat la primul etaj al unității medicale și e posibil să fi fost provocat chiar de victimă.